Connect with us

FOTBAL

Un junior de la Viitorul Zalău, în etapa finală a selecţiei pentru formarea naţionalei U15

După ce a parcurs cu succes mai multe etape din programul Turneului Speranţelor organizat de FRF, Alexandru Jula a fost convocat şi pentru etapa finală de la Mogoşoaia. La această acţiune vor participa aproximativ 60 de juniori, din care se vor alege cei mai buni pentru formarea lotului naţional

Implementat acum câţiva ani, turneul speranţelor organizat de FRF are ca şi scop descoperirea celor mai talentaţi jucători, care să formeze Naţionala U 15.
Prin cadrul acestui program, mai mulţi juniori sălăjeni au avut ocazia să participe la formarea lotului naţional, iar în ultimii ani, la astfel de acţiuni au fost juniori ce au trecut pe la CS Viitorul, Alexandru Mare, Mario Ciurbe sau Artur Goarnă.


Şi la ultima ediţie a turneului speranţelor, tot de la CS Viitorul Zalău au fost convocaţi doi juniori în etapele eliminatorii ale programului. Este vorba de Andrei Jula şi Răzvan Jula, care în toamnă au participat la o acţiune ce s-a organizat la Cluj-Napoca.


După acţiunea respectivă, în program au mai rămas 60 de juniori, care vor participa în etapa finală a selecţieie de la Mogoşoaia, din perioada 28 februarie – 5 martie.


Între juniorii convocaţi pentru etapa finală se află şi un sălăjean. Este vorba de talentatul Andrei Jula, care are şanse mari să prindă lotul naţional U 15.
Juniorii convocaţi pentru etapa finală a selecţiei vor fi evaluaţi în cadrul unor partide de verificare de către antrenorii federali, dar şi de către Ion Geolgău, managerul departamentului de scouting din cadrul FRF.


“Ne bucurăm că un sălăjean este în etapa finală a selecţiei pentru formarea naţionalei U15. Este un junior foarte talentat de la Viitorul Zalău, iar la generaţia sa nu există un jucător mai bun ca şi el în Sălaj. Are talent şi sunt sigur că poate ajunge la un nivel ridicat. Ţinând cont de calităţile sale, dacă va avea prestaţii bune la acţiunea de la Mogoşoaia, Andrei Jula poate să prindă lotul naţional”, ne-a declarat Dan Lucaciu, referent zonal din cadrul FRF, în Sălaj.

În 2018, în urma acestui program, doi juniori de la CS Viitorul Zalău au fost în etapa finală de selecţie pentru naţionala U15, Alexandru Mare şi Mario Ciurbe. Primul a fost oprit în lotul naţional, cu care a participat la un stagiu de pregătire.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL