Connect with us

HANDBAL

Alexandra Severin, spre Minaur Baia Mare

Aflată la final de contract cu HC Zalău, handbalista este pe lista de achiziţii de la Minaur Baia Mare şi sunt şane mari ca jucătoarea de 22 de ani să semneze cu gruparea maramureşeană. “Din câte ştiu a primit o ofertă de trei-patru ori mai mare decât are la Zalău”, a spus Tadici 

Deşi încă nu s-a terminat nici măcar turul din Liga Naţională, echipele importante se pregătesc să îşi formeze loturile pentru stagiunea următoare. CSM Bucureşti, Minaur Baia Mare, Gloria Bistriţa sau SCM Rm. Vâlcea au anunţat deja primele transferuri pentru sezonul 2020 – 2021.

În atenţia unor grupări tari din campionatul României au intrat şi unele jucătoare de la HC Zalău, mai ales cele care au confirmat în tricoul echipei lui Gheorghe Tadici.

Pe 31 mai, mai multe jucătoare de la HC Zalău îşi termină contractele, iar pe adresa unora au şi venit oferte tentate.  Interul Alexandra Severin a intrat în atenţia celor de la Minaur Baia Mare, echipă cu pretenţii la medalii, chiar la titlu. Jucătoarea ar fi dorită și la Vâlcea!

“Alexandra Serverin are o ofertă ameţitoare de la Minaur Baia Mare şi din câte ştiu i-a fost propus un contract de trei patru ori mai mare decât are la Zalău. Probabil la final de campionat va pleca la Baia Mare. În vară a plecat şi Tecar la Baia Mare, iar în total a strâns în jur de 50 de minute în acest sezon. Nu a adunat nici măcar minute de un meci.  Ele trebuie să înţeleagă un lucru, fiindcă degeaba urmăresc nişte bani în plus, dacă nu joacă, fiindcă ajung la 25 de ani nişte jucătoare plafonate. Sunt destule astfel de exemple”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.

Alexandra Severin nu este singura jucătoare ofertată de la HC Zalău. Şi alte jucătoare se află la final de contract, iar în vară ar putea ajunge la alte grupări, pe salarii mult mai mari decât la Zalău.

Severin a fost transferată la HC Zalău în vara anului 2018. Ea a venit sub Meseş din liga secundă, de la Dinamo Bucureşti şi a reuşit un salt impresionant în cei doi ani şi jumătate petrecuţi la Zalău.

Handbalista a fost declarată anul trecut cea mai bună tânără jucătoare din Liga Naţională. A intrat şi în atenţia echipei Naţionale, fiind convocată la câteva acţiuni în “era” Bogdan Burcea. De altfel, interul de la HC Zalău a fost şi în lotul lărgit al României pentru Campionatul European.

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in HANDBAL