Connect with us

FOTBAL

Sportul Şimleu stă bine cu “sănătatea”. Şimleuanii au câştigat amicalul cu “viruşii verzi”

Într-o partidă de verificare ce a avut loc miercuri, Sportul Şimleu a învins-o pe Sănătatea Cluj cu scorul de 2 – 0, prin golurile marcate de Adelin Neaga şi Lazăr Zoltan

Aflată în plină pregătire pentru a doua parte de campionat, Sportul Şimleu şi-a continuat seria jocurilor amicale, iar joi a susţinut o partidă de verificare cu Sănătatea Cluj. În faţa unei grupări cu experienţă în Liga a III-a, gruparea şimleuană s-a mobilizat şi a reuşit o victorei cu scorul de 2 – 0.

La jumătatea primei reprize, Sportul Şimleu a deschis scorul. După un contraatac rapid, Bogdan Ciaca a trimis o pasă până la Adelin Neaga, care a rămas singur cu portarul şi a înscris.

Al doilea gol a venit în ultimele minute, fiind reuşit de Lazăr Zoltan, care a marcat cu un şut la colţul scurt, după o combinaţie rapidă cu Eduard Trinka.

A fost a doua victorie în amicale pentru Sportul Şimleu, care vineri va juca un nou meci de pregătire, cu Luceafărul Oradea.

Am întâlnit un adversar de calitate, cu jucatori cu experienţă, iar noi am oferit cea mai bună replică de până acum din jocurile amicale. Sunt mulţumit de faptul că am reuşit să facem mai puţine greşeli individuale şi nu am primit gol. Alt aspect important care m-a încântat, a fost abordarea tactică a echipei mele în non posesie. Acesta trebuie să fie punctul de unde trebuie să urcăm ca evoluţie, respectare de sarcini tactice şi atitudine”, ne-a declarat antrenorul George Zima.

Sănătatea Cluj – Sportul Şimleu 0 – 2 (0 – 1)

Au marcat: Adelin Neaga şi Lazăr Zoltan

Sportul Şimleu: Sipos Jozsef – Ismael Guiti, Marius Leitan, Gabriel Caba, Claudiu Petruş, Bodis Norbert, Luigi Pop, Daniel Contraş, Răzvan Pop, Bogdan Ciaca şi Adelin Neaga. Au mai evoluat: Paul Cosma – Sebastian Pop, Olimpiu Ardelean, Silviu Crişan, George Pop, Alexandru Crişan, Vlad Pop, Eduard Trinka şi Lazăr Zoltan. Antrenor: George Zima

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL