Connect with us

DIVIZIA A1

Pe aici nu se trece. SCM Zalău, victorie în trei seturi cu SCMU Craiova. FOTO

Elevii lui Sorin Pop și Marius Lazăr au reușit o victorie de senzație în fața oltenilor pe care i-a învins în minim de seturi la capătul unui joc ce s-a întins pe durata a 77 de minute


Disputa dintre SCM Zalău și SCMU Craiova se anunța a fi unul dintre cele mai echilibrate dueluri din Divizia A1. De altfel, între echipele celor două orașe există și o rivalitate în volei, astfel că indiferent de valoarea loturilor, meciurile dintre cele doua formații au fost mereu spectaculoase.

Asa a fost și vineri după amiaza, când în Sala Sporturilor din Zalău a avut loc disputa dintre cele doua aspirante la podiumul din Divizia A1.

Primul set a fost foarte echilibrat, iar cele doua grupări au mers cap la cap. În cele din urmă, SCM Zalău avea sa se impună cu 25 – 22.

Și setul al doilea a fost la fel de echilibrat, cu faze spectaculoase în care Andrei Mihalescu și Leo Dall Bosco au ieșit în evidență la gazde, în timp ce “legendarul” Laurențiu Lică a purtat Craiova în spate.

Oltenii au vrut dar nu au putut să țină pasul cu echipa lui Sorin Pop și Marius Lazăr, astfel că și setul al doilea a fost adjudecat de zălăuani, scor 25 – 21.

În setul al treilea, noul transfer al Zalăului, Slava Charapovich a ieșit la rampă, reușind puncte importante, iar pe serviciul acestuia, Zalău s-a desprins la două lungimi, scor 7 – 5.

La scorul de 12 – 9 pentru gazde a avut loc și o decizie a arbitrilor controversata de olteni, dar punctul a rămas la Zalău, iar Kovacevic de la Craiova s-a ales cu avertisment.

La 17 – 14, SCMU Craiova a avut o zvâcnire, dar nimic mai mult. Avantajul echipei din Zalău a crescut din ce în ce mai mult și în cele din urmă, băieții lui Sorin Pop și Marius Lazăr s-au impus și în setul trei.

A fost o victorie meritată, muncită și foarte importantă în economia calificării în playoff-ul Diviziei A1.

În următorul joc de la turneul organizat sub Meseş, SCM Zalău se va duela duminică cu “U” Cluj, de la ora 18.00.

Până atunci, sâmbătă de la ora 18.00 are loc duelul dintre SCMU Craiova şi “U” Cluj, meci în care oltenii nu concep alt rezultat decât victoria.


SCM Zalău – SCMU Craiova 3 – 0 (21, 22, 22)


loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1