Connect with us

Actualitate

Bilanţul SMURD Sălaj în 2020: Peste 4200 de intervenţii

Potrivit bilanţului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, SMURD a avut anul trecut 4.241 intervenţii. Au fost asistate de către SMURD Sălaj 4.633 de persoane, din care 4290 adulţi şi 343 de copii

Anul 2020 a fost un an plin de evenimente pentru echipajele SMURD Sălaj, care au avut 4241 intervenţii, conform bilanţului dat publicităţii.

“Anul 2020 a fost neobişnuit şi dificil pentru că ne-a schimbat modul în care trăim, muncim şi percepem ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Pandemia prin care trece omenirea a influenţat activitatea în toate sectoarele societăţii, redefinind obiectivele, strategiile şi modul de acţiune. Astfel o mare parte din resursele instituţiei noastre au fost direcţionate în scopul respectării măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, au transmis reprezentanţii ISU Sălaj.

În anul 2020 echipajele SMURD din județ au fost solicitate în 4241 de situații. Cele mai multe intervenţii au fost pentru afecţiuni medicale generale (1854), 1208 pentru diverse traumatisme, iar 171 de intervenţii pentru prim-ajutor la accidente rutiere.

În total în anul 2020 au fost asistate 4633 de persoane din care 4290 adulți și 343 de copii.

În anul 2020 pe teritoriul județului Sălaj s-au produs 368 de incendii.Stingerea incendiilor a fost asigurată de forțele ISU în 264 de cazuri, 104 au fost stinse in cooperare ISU-SVSU/SPSU, iar un incendiu a fost stins de către populație până la sosirea serviciilor de urgență.Pe timpul intervenţiilor de stingere a incendiilor au fost salvate 45 de persoane.

“Îndeplinirea obiectivelor din anul 2020 se datorează disponibilităţii și operativității forţelor și mijloacelor specializate ale pompierilor militari, diversității și complexității intervențiilor specifice, dezideratului apărării vieţii, bunurilor materiale şi mediului, precum şi încrederii mari a populaţiei în solicitarea unității noastre şi în alte situaţii, altele decât urgenţele generate de incendii”, a transmis ISU Sălaj.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Actualitate