Connect with us

FOTBAL

Se modernizează baza sportivă din Buciumi. Cetatea poate visa din nou la Liga a IV-a

Deşi a câştigat Seria Centru din Liga a V-a, Cetatea Buciumi va continua să evolueze în cel de-al cincilea eşalon, pentru că nu dispune de condiţiile necesare participării în Liga a IV-a. Însă, baza sportivă din Buciumi va fi modernizată, iar primarul Ioan Eugen Lazăr anunţă că după aceea se va gândi la promovare. “Vom avea o bază cochetă pentru Liga a IV-a, odată ce lucrările de modernizare vor fi finalizate. Atunci ne vom gândi la promovare”, spune primarul din Buciumi


După o pauză de 23 de ani, fotbalul a reînvinat la Buciumi, în anul 2013, la iniţiativa primarului Ioan Eugen Lazăr. Cetatea Buciumi a fost o echipă puternică încă de la înfiinţare, astfel că în primul sezon a şi câştigat Seria Est din Liga a V-a.

A urmat alte clasări fruntaşe, pentru ca în sezonul 2015 – 2016, Cetatea să câştige din nou Seria Est din Liga a V-a, reuşind să încheie sezonul fără înfângere.

În acel an, echipa a şi promovat în Liga a IV-a, eşalon în care a evoluat timp de două sezoane. Revenită în Liga a V-a, Cetatea a avut un sezon de tranziţie, după care în sezonul 2019 – 2020 a redevenit o forţă, fiind pe locul 1 în Seria Centru, în momentul întreruperii campionatului din cauza pandemiei de coronavirus, în luna martie a anului trecut.

A fost declarată câştigătoare, însă, nu se gândeşte deocamdată la Liga a IV-a.

Oricum, de atunci şi până în prezent, fotbalul este într-o pauză forţată, iar conducătorii echipelor aşteaptă cu nerăbdare reluarea competiţiilor.

Dorul este mare şi la Buciumi, dar Ioan Eugen Lazăr – primarul comunei nu îşi pierde speranţa şi aşteaptă ca lucrurile să revină pe făgaşul normal.

“Este o perioadă urâtă pentru că nu avem fotbal. Dar, nu avem ce să facem, respectăm măsurile în vigoare, pentru că cel mai important este să avem sănătate şi sunt convins că lucrurile vor intra din nou pe făgaşul normal”, ne-a declarat Ioan Eugen Lazăr.

Cetatea continuă în Liga a V-a

Deşi a câştigat Seria Centru, ceea ce îi oferea dreptul de a participa în Liga a IV-a, Cetatea va evolua tot la nivelul celui de-al cincilea eşalon, având în vedere că Baza Sportivă din Buciumi nu poate găzdui meciuri de Liga a IV-a.

Însă, această problemă se va remedia în curând, deoarece Baza Sportivă se va moderniza.

“Chiar dacă au fost meciuri mai puţine, băieţii au terminat pe locul 1 şi vreau să îi felicit pe această cale pentru această reuşită. În continuare, echipa se va bucura de susţinerea noastră, dar deocamdată nu se pune problema să evoluăm în Liga a IV-a, cât timp nu avem structura necesară”, spune primarul comunei.

Baza sportivă va avea gazonul refăcut în totalitate, se vor construi tribune şi vestiare, urmând a fi şi împrejmuită.

Aurel Holhoş – preşedinte Cetatea Buciumi: “Sperăm să înceapă campionatul cât mai repede”

La Cetatea Buciumi, conducătorii echipei sunt implicaţi, sunt aproape de jucători şi caută mereu soluţii pentru binele echipei, acest lucru fiind apreciat şi de către primarul comunei.

“Chiar dacă nu are nicio funcţie în asociaţie, Cosmin Şandor este un om cu suflet mare, care ajută foarte mult echipa. Preşedintele Aurel Holhoş, vicepreşedintele Cosmin Feşteu şi secretarul Liviu Ciupe sunt şi ei implicaţi să ajute echipa. Toţi sunt băieţi din comună şi avem o colaborare foarte bună”, spune primarul din Buciumi.

În ceea ce priveşte preşedintele Cetăţii Buciumi, Aurel Holhoş are speranţa că se vor relua competiţiile în luna martie, deşi a mai trăit acest sentiment şi în toamna trecută.

Sperăm noi, la fel ca şi Aurel Holhoş, de această dată, deznodământul să fie altul, iar din această primăvară să revedem meciuri de fotbal la nivel judeţean.

“Prea multe nu sunt de zis. Ne-am oprit din activitate pentru că nu am avut ce face. Sperăm să înceapă campionatul cât mai repede, să mai facem un pic de sport. Noi sperăm să începem în martie, dar la fel am sperat să începem şi în toamnă. Vom vedea ce va fi”, ne-a spus şi Aurel Holhoş.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL