Connect with us

Social

FOTO – La Jibou, a început cu brio și etapa a II-a de vaccinare împotriva COVID-19

Începând de marți, la Jibou este funcțional și Centrul nr. 2 de vaccinare, în care 60 de persoane se vor vaccina zilnic împotriva noului coronavirus. Campania a început cu bine, iar persoanele care au trecut pragul centrului au depășit testul cu brio. “Nu au existat reacții adverse la nicio persoană dintre cele vaccinate până acum”, au precizat reprezentanții nucleului de coordonare

Municipiul Zalău și orașul Jibou au fost primele localități din Sălaj în care a fost demarată campania de vaccinare anti-COVID-19 în Sălaj. Pe data de 4 ianuarie, la Centrul de vaccinare Nr. 1 din Jibou, amenajat în ambulatoriul de specialitate situat în apropiere de Primărie, mai multe cadre medicale s-au vaccinat, în frunte cu managerul Spitalului Orăşenesc Jibou, Corina Micle.

Pe data de 19 ianuarie, în orașul de pe Someș a început și etapa a II-a a campaniei, o etapă pentru care sunt eligibile persoanele cu vârste de peste 65 de ani, persoanele aflate în evidențe cu boli cronice, dar și angajații din domenii esențiale.

Gabriela Lungu – medic pediatru, președintele nucleului local de coordonare al Centrului Nr. 2 Jibou

În această etapă, la Jibou se vaccinează zilnic 60 de persoane. Spațiul pentru acest centru – aflat în incinta Casei de Cultură – a fost pus la dispoziție de Primăria orașului Jibou.

Conform celor spuse de cadrele medicale ce se ocupă ce această campanie, totul se desfășoară în condiții de siguranță, centrul fiind avizat de Direcția de Sănătate Publică Sălaj.

Prin dispoziția primarului Dan Ghiurco, s-a constituit un nucleu local de coordonare a centrului de vaccinare, din care face parte dr. Gabriela Lungu (medic pediatru) – președinte, membrii fiind Vlad Pașcalău (viceprimarul orașului), Paul Sarkozi (administratorul public al orașului), Marcel Pop (inspector în Compartimentul Protecție Civilă) și Ionică Taloș (șef serviciu Poliția Locală).

Campania se derulează fără probleme. Cel puțin până în acest moment, la niciuna dintre persoanele vaccinate nu au existat reacții adverse. Pe această cale, doresc să le mulțumesc cadrelor medicale și întregului personal implicat în această campanie pentru ceea ce fac.

Vlad Pașcalău – viceprimarul orașului Jibou

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Social