Connect with us

DIVERSE

Start licitaţiei de tricouri de la Memorialul “Radu Gog”. “Bătaie” mare pentru tricoul lui Ciprian Deac

De o săptămână, organizatorii au dat drumul licitaţiei de tricouri de la ediţia a XVII-a a competiţiei caritabile. S-au scos la licitaţie 9 tricouri, dar până la început de februarie vor fi scoase la licitaţie peste 20 de tricouri. Până în prezent suma cea mai mare s-a oferit pentru tricoul lui Ciprian Deac de la CFR Cluj, care a ajuns la suma de 1.000 de lei

Deşi este o perioadă dificilă pentru competiţiile de amatori, care sunt întrerupte din cauza pandemiei de COVID-19, Memorialul Radu Gog continuă şi în 2021.Deocamdată, s-a dat startul doar pentru licitaţia de tricouri, iar de o săptămână, doritorii pot licita pentru nouă tricouri. Organizatorii anunţă că vor fi scoase la licitaţie peste 20 de tricouri, acţiunea urmând să se termine în primul weekend din februarie.

Până în prezent, au fost scoase la licitaţie tricourile lui Gabriel Vaşvari (Sepsi), Ciprian Deac (CFR Cluj), Gabriel Simion (Astra), Ionuţ Nedelcearu (AEK Atena), Nneka Onyejekwe (naţionala de volei a României), Dan Nistor (CSU Craiova), Andrei Chindriş (FC Botoşani), Alexandru Băican (Viitorul Pandurii Tg. Jiu) şi Valentin Constache (CFR Cluj).

Cel mai licitat tricoul până în prezent este cel al fotbalistului Ciprian Deac, de la CFR Cluj, cu care a jucat în grupele Europa League.

Tricoul are toate semnăturile jucătorilor de la campioana României, iar preţul său de pornire a fost de 500 de lei. În doar câteva zile s-a ajuns la suma de 1.000 de lei!

Pentru al şaselea an la rând, Gabriel Vaşvari susţine Memorialul “Radu Gog” şi a donat tricoul său din meciul cu FCSB. Preţul de pornire la licitaţie a fost de 400 de lei, iar până în prezent, 700 de lei este suma cea mai mare care s-a oferit pentru tricoul fotbalistului zălăuan.

Tot 700 de lei s-a oferit şi pentru tricoul lui Ionuţ Nedelcearu de la AEK Atena, iar pentru tricoul lui Dan Nistor de la CSU Craiova s-a oferit până acum 500 de lei.

Organizatorii anunţă că pe pagina de facebook a Memorialului Radu Gog vor mai fi scoase la licitaţie tricouri importante, de la Naţionala României, de la CFR, CSU Craiova, dar şi de la echipe de handbal sau volei.

Licitaţia de tricouri se va încheia în weekendul 6 – 7 februarie,  data şi ora exactă pentru fiecare tricou urmând să fie anunţată în  ultima săptămână.

În ce priveşte competiţia care se va organiza la ediţia din acest an s-a vorbit de un turneu de teqball, dar organizatorii caută şi alte variante pentru ca evenimentul să se poată desfăşura respectând normele de distanţare şi protecţie.

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE