Connect with us

FOTBAL

Incertitudine la ACS Fotbal Comuna Recea

În anul 2021, sălăjenii Romario Rus şi Adrian Micaş ar putea schimba echipa, având în vedere viitorul incert al maramureşenilor din Liga a II-a. Concret, clubul din Recea nu va mai primi finanţare de la Consiliul Local, în timp ce autorităţile judeţene vor regândi finanţarea

ACS FC Recea este echipa care reprezintă judeţul Maramureş în Liga a II-a, după ce a trecut la barajul de promovare chiar de Minaur Baia Mare. Deşi a început mai greu, odată cu instalarea lui Nae Constantin pe banca tehnică, ACS FC Recea a obţinut rezultate bune în eşalonul secund, reuşind să învingă sau să remizeze cu echipe de tradiţie precum Rapid Bucureşti sau FC “U” Craiova. Nici ASU Politehnica Timişoara nu a reuşit să învingă echipa din Recea în turul campionatului.

Echipa a cam pierdut finanțarea de la autorități

Însă, deşi pe teren părea că situaţia echipei se îmbunătăţeşte, există anumite probleme la nivel de finanţare. Mai exact, după Alegerile Locale din 27 septembrie, majoritatea s-a schimbat în Consiliul Local Recea, iar liberalii nu mai sunt de acord cu finanţarea echipei de Liga a II-a, cea care face cinste comunei în toată ţara. 

Totuşi, preşedintele clubului – Florin Gherasim – a  anunţat că Consiliul Local Recea se va ocupa de întreţinerea stadionului şi va achita şi costurile legate de transportul echipei în deplarări, cât şi baremul arbitrilor şi observatorilor.

Şi la Consiliul Judeţean Maramureş s-a schimbat conducerea, noul preşedinte – Ionel Bogdan – a anunţat că strategia finanţării echipei va fi regândită.

A început deja să pierdă jucătorii importanți

Această incertitudine afectează şi jucătorii, iar unii dintre aceştia au şi plecat. Om de bază în tur, Arsene Luboya a lăsat Recea pentru FC “U” Craiova, iar golgheterul Marius Coman este foarte aproape de Petrolul Ploieşti. Contractul antrenorului Nae Constantin a expirat la finalul anului 2020, astfel că rămâne de văzut ce se va întâmpla cu echipa din Recea.

Sălăjenii Romario Rus şi Adrian Micaş au fost oameni de bază la echipa maramureşeană în turul de campionat, Romario fiind şi căpitanul echipei. Însă, şi situaţia celor doi fotbalişti este incertă deocamdată, având în vedere situaţia financiară a echipei.

Romario a marcat două goluri în turul de campionat, în poarta celor de la FC “U” Craiova şi ASU Politehnica Timişoara, reuşind şi un gol în Cupa României. Totodată, decarul echipei din Recea a furnizat şi mai multe pase decisive în cele 13 partide disputate. În turul de campionat, Romario a depăşit şi borna celor 100 de meciuri în Liga a II-a.

Adrian Micaş a bifat şi el un gol în actualul sezon de Liga a II-a, în poarta celor de la ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în 14 meciuri jucate.

Conducătorii formaţiei din Liga a II-a sunt încrezători că ACS FC Recea va putea duce la bun sfârşit sezonul, dar rămâne de văzut. Cert este faptul că plecări s-au înregistrat, iar transferuri noi nu au avut loc până acum.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL