Connect with us

FOTBAL

Rapid Jibou vrea să rămână în top. Obiectiv clar la începerea sezonului

Indiferent când şi cum va începe Liga a IV-a, gruparea de pe Someş îşi va propune câştigarea campionatului şi promovarea în Liga a III-a, acolo unde nu a mai putut ajunge în sezonul trecut, fiind încurcată de pandemia de coronavirus

În sezonul trecut, terminat brusc din cauza pandemiei de COVID-19, Rapid Jibou a fost marea perdantă a Ligii a IV-a. S-a aflat la mare bătălie pentru titlu şi a sperat până în ultima clipă să joace finala campionatului cu Sportul Şimleu, care până la urmă nu s-a mai organizat, iar gruparea de sub Măgură a fost cea care a mers la baraj şi chiar a promovat în Liga a III-a.

Rapid Jibou a rămas să se pregătească pentru noul sezon al Ligii a IV-a, care a întârziat să mai înceapă în toamnă aşa cum se preconiza-se.

Restricţiile aflate în vigoare au dat peste cap şi stagiunea 2020 – 2021, care va luat startul cel mai probabil în luna martie, cu condiţia ca situaţia epidemiologică să permită acest lucru.

Flore Pop: “Nu ne-am luat gândul de la promovarea în Liga a III-a”

Indiferent când se va relua competiţia şi cum va decurge ea, Rapid Jibou ştie un lucru clar, vrea să câştige campionatul şi să promoveze în Liga a III-a. “Noi nu ne-am luat gândul de la câştigarea campionatului şi de la promovarea în Liga a III-a. Acesta va fi obiectivul în campionatul care sperăm să înceapă în primăvară”, spune Flore Pop, directorul sportiv de la Rapid Jibou.Fără fotbal la nivel de amatori, pentru toate echipele din judeţ a fost o perioadă grea, dar Rapid Jibou a încercat să mai facă pregătire, mai ales în vară, când a sperat să joace finala pentru desemnarea campioanei.

Dor de fotbal

În toamnă, când AJF Sălaj a anunţat că se amână startul sezonului 2020 – 2021 şi Rapid Jibou a întrerupt activitatea, dar speră să revină la treabă în primăvară.

“S-a tot vorbit despre acele teste rapide ce costă 5 euro, dar încă nu s-a aprobat nimic. Este clar că şi acest cost nu ar fi la îndemâna tuturor echipelor din judeţ pentru a-şi testa toţi jucătorii. Sunt echipe care efectiv participă în campionat de plăcere şi o cheltuială de genul nu cred că le-ar conveni să o suporte. Sperăm să treacă această perioadă, fiindcă fără fotbal este urât. Ne-am săturat de stat acasă”, spune oficialul de la Rapid Jibou.

Cu atât mai mare este supărarea la Rapid Jibou, având în vedere că actualul format al Ligii a III-a pare mai accesibil decât în anii trecuţi cu serii de 10 echipe. După părerea lui Flore Pop şi gruparea de pe Someş ar fi reuşit să aibă un parcurs bun în eşalonul superior.

“Sunt convins că şi Rapid Jibou putea face o treabă bună în Liga a III-a, mai ales că noi mai aveam discuţii cu unii jucători pe care i-am fi putut aduce dacă reuşeam să promovăm. Era o şansă bună, fiindcă este o serie cu multe nou-promovate”, spune directorul sportiv de la Rapid Jibou.

Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 6 ianuarie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL