Connect with us

DIVIZIA A1

Adrian Feher a găsit motivele pentru care SCM Zalău a pierdut acasă cu Steaua

“Steaua a beneficiat de câteva greşeli de arbitraj în setul trei. Când ai o echipă nouă, orice detaliu contează”, a punctat managerul secției de volei de la SCM Zalău

SCM Zalău a suferit a doua înfrângere din acest campionat şi prima pe teren propriu.

În cadrul turneului de la finalul săptămânii trecute, formaţia zălăuană a fost învinsă de Steaua, o grupare nou-promovată, dar care şi-a format un lot pe măsură şi se luptă la primele locuri.

Gruparea de sub Meseş a început excelent meciul şi a avut 2 – 0 la seturi.

A condus şi în debutul setului trei şi a sperat la o victorie cu 3 – 0. Însă, în setul trei au fost şi unele decizii greşite ale arbitrului, care au dezavantajat-o pe SCM Zalău.

După părerea managerului Adrian Feher, Steaua a reintrat în joc cu ajutorul arbitrului, în setul trei, pe care l-a câştigat la 25 – 21. SCM Zalău nu s-a mai regăsit în joc şi setul patru l-a pierdut la scor cu 25 – 14.

Deşi în setul decisiv, gazdele au condus cu 6 – 4, până la urmă, Steaua a fost mai precisă şi s-a impus cu 15 – 12, reuşind o victorie de două puncte în “fieful” Zalăului.

“În setul trei, la scorul de 4 – 1, arbitrul a avut două greşeli,  prin care Steaua a reintrat în joc. Dacă nu erau acele greşeli şi noi ne-am fi desprins, cred că reuşeam să câştigăm cu 3 – 0. La începutul setului trei, Steaua a beneficiat de două-trei greşeli de arbitraj. Asta nu scuză cu nimic lipsa noastră de reacţie, dar în momentul în care ai o echipă nouă, care acum se formează şi care nu are multe meciuri în picioare, contează orice detaliu de genul. Dar nu avem ce face, fiindcă aşa este în sport. Nici arbitri nu sunt într-o formă bună, la fel ca şi jucătorii.  Trebuie să recunoaştem că am întâlnit o echipă bună, omogenă, care  a câştigat cu Dinamo, dar şi cu SCMU Craiova. În setul decisiv am avut multe greşeli individuale şi vom lua măsuri ca să îmbunătăţim jocul”.

Adrian Feher

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1