Connect with us

Actualitate

Sălăjenii care ne-ar putea reprezenta în Parlament

Doi membri ai UDMR, doi membri ai Alianţei USR-PLUS, un liberal şi un social-democrat ar putea fi vocea Sălajului în noul Parlament al României. Mici modificări ar putea avea loc, în cazul în care PMP va atinge pragul electoral de 5 %


După alegerile parlamentare de duminică, liberalul Lucian Bode este singurul candidat din Sălaj, care a atins pragul necesar pentru a-şi asigura un loc în noul Parlament al României. Astfel, preşedintele PNL va avea cu siguranţă un nou mandat de deputat, al treilea din cariera sa politică.

Restul locurilor de parlamentari distribuite judeţului Sălaj – este vorba de încă trei deputaţi şi doi senatori – sunt atribuite prin redistribuire.

Marţi dimineaţă, deputatul Claudiu Năsui (USR) a publicat pe pagina sa de Facebook două liste în care regăsim componenţa noului Parlament al României. În proporţii mari, listele sunt finalizate, dar acestea ar putea suferi mici modificări, în cazul în care PMP va intra în Parlament.

În consecinţă, cele două mandate de senator atribuite judeţului Sălaj ar urma să fie ocupate de Irene Kovacs (UDMR) şi Cristian Viaşu (Alianţa USR-PLUS).

În ceea ce priveşte cele patru mandate din Camera Deputaţilor, pe listă îi regăsim pe Lucian Bode (PNL), Florian Neaga (PSD), Seres Denes (UDMR) şi Alin Prunean (Alianţa USR-PLUS).

Marele perdant este Gheorghe Pop, cel care era senator încă din anul 2008, iar pentru mandatul 2020 – 2024 social-democratul spera la al patrulea mandat de parlamentar.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Actualitate