Connect with us

DIVIZIA A1

Marius Botea: “Am pierdut fără drept de apel cu SCM Zalău. A fost cel mai slab joc al nostru”

Tehnicianul de la Explorări Baia Mare spune că echipa sa nu a avut nicio şansă cu SCM Zalău, iar preluarea a fost punctul slab al maramureşenilor. Toate seturile s-au terminat la diferenţă mai mare de 10 puncte, iar Marius Botea este de părere că a fost cel mai slab joc al echipei sale din ultimii ani

Explorări Baia Mare nu a avut nicio şansă în partida de sâmbătă cu SCM Zalău. Jocul s-a decis în trei seturi, iar în fiecare set s-a consemnat o diferenţă mai mare de 10 puncte. Maramureşenii erau conştienţi că şansele lor sunt mici sub Meseş însă şi-ar fi dorit un joc mai solid şi chiar să pună unele probleme mai valorosului adversar.

“Am vrut să punem probleme în meciul cu Zalăul, dar am pierdut fără drept de apel jocul. Preluarea a fost punctul nostru foarte slab. Este greu să joci aşa chiar şi cu o echipă apropiată de valoarea noastră. Nu am emis pretenţii şi cred este unul dintre cele mai slabe meciuri pe care le-a făcut Baia Mare de când sunt eu antrenor”, ne-a declarat Marius Botea.

Tehnicianul de la Explorări l-a avut adversar pe fostul său coleg Sorin Pop, care timp de 16 ani a fost “secundul” echipei din Baia Mare. Acum, Sorin Pop este principalul lui SCM Zalău, echipă care după părerea lui Marius Botea se bate pentru medalii.

“Sorin Pop antrenează acum o echipă care se bate pentru o medalie. Noi din păcate avem cu totul alt obiectiv. Nu a fost vorba de niciun meci cu tensiuni, fiindcă nu s-a pus problema învingătoarei. Zalăul are o echipă foarte bună, dar ce se va întâmpla pe parcursul campionatului este greu de spus, fiindcă apar situaţii neprevăzute. Cert este că SCM Zalău are un lot foarte bun, competitiv şi un antrenor pe măsură”, a mai spus Marius Botea.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in DIVIZIA A1