Connect with us

DIVIZIA A2

A avut loc primul turneu din Seria Vest a Diviziei A2. Echipele din Zalău nu s-au prezentat!

La startul turneului organizat de ProVolei Arad urmau să particie Volei Club Zalău şi Volei Municipal, dar ambele au spus pas. Volei Municipal nici nu avea cum să participe, în condiţiile în care nu are lot de jucători, iar conducerea a înscris echipa în competiţie doar pentru a urmări alte interese

Şi în sezonul 2020 – 2021, Divizia A2 a fost împărţită în două, Seria Est şi Seria Vest. Surprinzător, în Seria Vest apar şi două  echipe din Zalău, Volei Club şi Volei Municipal, însă doar pe listă, deoarece fosta campioană a fost înscrisă doar pentru a-şi urmări alte interse. Starul Diviziei A2 s-a dat în urmă cu două săptămâni, dar primul turneu în Seria Vest s-a amânat. Al doilea turneu a fost programat la finalul săptămânii trecute,  la Arad, unde urmau să participe patru echipe, ProVolei Arad, CSM Suceava, Volei Club Zalău şi Volei Municipal.

Au participat doar două echipe, ProVolei Arad şi CSM Suceava, care au susţinut un singur joc sâmbătă, câştigat cu 3 – 2 de către echipa din Suceava.

 Dacă Volei Municipal nu a participat pentru că nu are lot de jucători şi nici susţinere financiară, Volei Club a anunţat Federaţia că nu se prezintă din cauza faptului că Zalăul se află în carantină şi este greu să părăsească oraşul, fiind o echipă de amatori.

“Nu avem nicio motivaţie legală să mergem la Arad. Nu suntem profesionişti, iar activităţile sportive sunt permise doar pentru echipele profesioniste. Am anunţat Federaţia că nu vom participa”, spunea Gabriel Terheş, conducătorul de la Volei Club Zalău.

Al treilea turneu din Seria Vest a Diviziei A1 este programat în perioada 12 – 13 decembrie, dar Volei Club Zalău mai trebuie să susţină în acest an şi meciurile din cadrul primului turneu, cu  CSM Suceava şi Oţelul Roşu.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A2