

Pugilista de la CSM Zalău a devenit campioană naţională şi în continuare îşi doreşte să ajungă la Campionatul European şi de ce nu, şi la Jocurile Olimpice
Proaspăta campioană naţională a început să practice boxul la insistenţa unor colege, dar şi a fratelui ei. A început să prindă drag de acest sport şi a fost şi foarte talentată.
A avut lângă ea oameni care i-au oferit încredere, astfel că rezultatele nu au întârziat să apară.
În acest an a cucerit şi Cupa României, astfel că Diana Tănăsescu are şanse mari să fie declarată cea mai bună sportivă de la CSM Zalău, poate chiar a judeţului Sălaj.
“Am tot venit la antrenamente şi mi-a plăcut că în acest sport se regăseşte disciplina, apoi învăţ să mă apar. A fost o pregătire destul de dificilă din cauza acestui virus, dar tot am reuşit să mă antrenez, fie că am făcut-o la sală sau acasă. Această competiţie a fost un frumoasă şi mă bucur că am ieşit pentru a doua oară campioană naţională. Îmi doresc ca pe viitor să particip şi la Europene, iar după câţiva ani buni de pregătire, să ajung la Olimpiada din 2028 / 2032”, spune Diana Tănăsescu.
Diana Tănăsecu s-a născut la data de 23 mai 2006, la Şimleu Silvaniei.
