Connect with us

DIVIZIA A1

Următorul turneu pentru echipa de volei de la SCM Zalău, în Bănie

Dacă în acest final de săptămână echipele din Divizia A1 au liber, weekend-ul viitor este programat al doilea turneu, la care SCM Zalău va întâlni SCM Craiova şi Universitatea Cluj

Divizia A1 a luat startul la finalul săptămânii trecute, cu primul turneu în care s-au desfăşurat două runde. Tot două etape sunt programat şi la al doilea turneu, care este programat în perioada 21 – 22 noiembrie. Echipele au fost împărţite tot în patru grupe, iar SCM Zalău face parte din prima grupă, alături de SCMU Craiova şi Universitatea Cluj.

Gazda turneului va fi SCMU Craiova, care în primul joc  va întâlni pe SCM Zalău.

În a doua zi este programată confruntarea dintre SCM Zalău şi Universitatea Cluj, iar în ultima zi are loc partida dintre SCMU Craiova şi Universitatea Cluj.

Până la turneul din Bănie, la SCM Zalău vor reveni cei cinci jucători depistaţi cu coronavirus săptămâna trecută, astfel că ei vor fi scutiţi de testarea pentru COVID – 19 timp de 90 de zile.

Emoţii vor fi pentru ceilalţi şapte jucători din lot, care vor trebui din nou testaţi cu 48 de ore înaintea turneului.

Turneul de la Craiova este primul în deplasare pentru SCM Zalău şi totodată ultimul. Pe lângă turneul de la finalul săptămânii viitoare, Federaţia Română de Volei a mai programat alte trei turnee până la finalul anului, iar SCM Zalău va juca în toate trei pe teren propriu.

Turneul al treilea va însemna un singur joc pentru SCM Zalău, pe 28 noiembrie cu Explorări Baia Mare, urmând ca în perioada 5 – 7 decembrie, formaţia pregătită de Sorin Pop şi Marius Lazăr să joace tot acasă cu Steaua şi CSU Vest Timişoara.

Pentru ultimul turneu, din perioada 11 – 13 decembrie s-au format două grupe. SCM Zalău face parte din grupa 1, care se va juca la Zalău, unde mai participă Dinamo Bucureşti, Ştiinţa Bucureşti şi CSU Braşov.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1