Connect with us

FOTBAL

Surpriza etapei. Minaur pierde cu Şomcuta, iar SCM Zalău profită din plin!

În puţinele partide din prima etapă a returului care s-au jucat sâmbătă în Seria a X-a, Minaur Baia Mare putea trece provizoriu pe primul loc, având în vedere că SCM Zalău nu a jucat cu CAO. Însă, maramureşenii au pierdut surprinzător cu vecinii de la Progresul Şomcuta Mare, scor 0 – 2, rezultat de care profită din plin gruparea zălăuană. Astfel, SCM Zalău este sigură că termină anul pe primul loc, indiferent de ce va face în restanţa cu CAO

Prima etapă din retur şi ultima din acest an a fost una săracă în meciuri, trei din cele cinci partide din Seria a X-a fiind amânate din cauza coronavirusului.

S-au jucat partidele Luceafărul Oradea – Someşul Dej şi Minaur Baia Mare – Progresul Şomcuta Mare. La jocul de la Baia Mare s-a înregistrat un rezultat surprinzător, Minaur fiind învinsă de vecinii de la Progresul Şomcuta Mare, tocmai o echipă pe care SCM Zalău a învins-o la scor sâmbăta trecută.

Progresul a arătat altă faţă în derby-ul maramureşean şi s-a impus cu 2 – 0 la Baia Mare. Ecoul acestui rezultat a ajuns şi până la Zalău, unde SCM profită din plin şi este sigură de un lucru – termină anul pe primul loc, indiferent de ce va face în restanţa cu CAO Oradea.

Gruparea de sub Meseş poate termina anul la o distanţă de 4 puncte de Minaur, asta dacă va câştiga partida de duminica viitoare, de pe teren propriu.

Într-un alt meci disputat sâmbătă, Someşul Dej a câştigat cu 3 – 2 la Luceafărul Oradea.

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in FOTBAL