Connect with us

DIVIZIA A1

Coronavirus a decis 5 meciuri de la primul turneu al Diviziei A1! REZULTATELE şi CLASAMENTUL

Unirea Dej, Explorări Baia Mare au pierdut câte două jocuri la “masa  verde” fiindcă nu s-au putut prezenta din cauza cazurilor de COVID-19. Şi CSU Vest Timişoara a pierdut jocul cu Steaua, deşi pentru turneul de la Bucureşti s-a prezentat la primul meci

Nici bine nu a început campionatul de volei din Divizia A1 şi deja mai multe meciuri s-au decis la “masa verde”. Conform regulamentului, o echipă care are cazuri de COVID-19 şi nu poate prezenta cel puţin şase jucători valizi la turnee pierde toate jocurile!

Aşa s-a întâmplat la primul turneu, cu Unirea Dej, Explorări Baia Mare, chiar şi cu CSU Vest Timişoara.

Unirea Dej făcea parte din grupa 1, unde urma să joace cu Arcada Galaţi şi SCM Zalău, dar nu s-a putut prezenta sub Meseş din cauza că nu a avut cel puţin şase jucători valizi după testarea de coronavirus.

Astfel, Arcada Galaţi şi SCM Zalău au câştigat la “masa verde”, iar turneul de la Zalău s-a încheiat după primul joc.

Şi mai mari probleme a avut Explorări Baia Mare, care a raportat 10 cazuri pozitive. În aceste condiţii, maramureşenii nu s-au prezentat la turneul de la Bucureşti şi au pierdut cu 3 – 0 atât  cu Ştiinţa Bucureşti, cât şi cu “U” Cluj.

Un alt meci decis la “masa verde” a fost cel dintre Steaua şi CSU Vest Timişoara. Timişorenii s-au deplasat la turneul organizat de Steaua şi au jucat cu Dinamo, meci pe care l-au pierdut cu 3 – 0. Luni, CSU Vest Timişoara urma să joace şi cu Steaua, dar acest joc nu a mai avut loc, timişorenii părăsind turneul din cauză că mai mulţi jucători au avut simptome specifice coronavirusului.

După primul turneu care a programat două runde, SCM Zalău este lider, cu 6 puncte, iar acelaşi punctaj îl are Steaua. Ambele grupări sunt surprizele debutului de campionat. Formaţia zălăuană s-a format în vară şi a reuşit să câştige primul joc tocmai cu campioana României, iar Steaua a promovat din liga secundă şi a bătut-o pe Dinamo, o echipă cotată cu şanse în lupta la titlu.

“Victoria cu Arcada Galaţi ne dă încredere pentru restul meciurilor. Au trecut două etape şi clasamentul nu este atât de important, mai ales că au fost şi meciuri decise la masa verde. Eu  cred însă că oricum am fi câştigat meciul cu Unirea Dej. Vor veni şi înfrângeri pentru noi, fiindcă în acest campionat sunt echipe bune, precum Arcada, Dinamo, SCMU Craiova sau Steaua”, spune Adrian Feher.

Rezultatele înregistrate la primul turneu din Divizia A1:
Grupa 1:
SCM Zalău – Arcada Galaţi 3 – 1 (24, -22, 17, 20)
Arcada Galaţi – Unirea Dej 3 – 0 (la masa verde)
SCM Zalău – Unirea Dej 3 – 0 (la masa verde)
Grupa 2:
Ştiinţa Bucureşti – “U” Cluj 2 – 3 (-16, 23, 22, -17, -11)
“U” Cluj – Explorări Baia Mare 3 – 0 (la masa verde)
Ştiinţa Bucureşti – Explorări Baia Mare 3 – 0 (la masa verde)
Grupa 3:
CSU Braşov – SCMU Craioa 0 – 3 (-12, -9, -14)
Grupa 4:
Steaua – Dinamo 3 – 1 (22, 21, -23, 20)
Dinamo – CSU Vest Timişoara 3 – 0 (13, 20, 21)
Steaua – CSU Vest Timişoara 3 – 0 (la masa verde)

CLASAMENT
1.SCM Zalău 2 2 0 6 : 1 6
2.Steaua Bucureşti 2 2 0 6 : 1 6
3.“U” Cluj 2 2 0 6 : 2 5
4.Ştiinţa Bucureşti 2 1 1 5 : 3 4
5.SCMU Craiova 1 1 0 3 : 0 3
6.Arcada Galaţi 2 1 1 4 : 3 3
7.Dinamo Bucureşti 2 1 1 4 : 3 3
8.CSU Braşov 1 0 1 0 : 3 0
9.CSU Vest Timişoara 2 0 2 0 : 6 0
10.Explorări Baia Mare 2 0 2 0 : 6 0
11.Unirea Dej 2 0 2 0 : 6 0

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in DIVIZIA A1