

Din cauza situaţiei epidemiologice care nu tinde să se îmbunătăţească, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret ia în calcul să nu organizeze festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi ai Sălajului. Însă, DJST va întocmi listele cu cei mai buni sportivi din judeţ
Situaţia epidemiologică din judeţ este una destul e îngrijorătoare. Oraşele Zalău, Jibou şi Cehu Silvaniei au intrat în carantină pentru următoarele 14 zile, având în vedere că în aceste UAT-uri, incidenţa COVID-19 a trecut de 8 infectări la mia de locuitori.
După expirarea celor 14 zile, va fi reevaluată situaţia şi în cazul în care se impune, măsura carantinări va continua.
În luna decembrie, în ultimii ani, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj ne-a obişnuit cu organizarea unei gale festive, denumită “Laureaţii sportului sălăjean”, în care cei mai buni sportivi ai judeţului Sălaj erau premiaţi pentru rezultatele obţinute în decursul unui an.
Însă, anul 2020 a fost unul mai “special” şi din păcate, nu într-un mod pozitiv. Astfel, chiar dacă Adrian Fărcaş – directorul executiv al DJST Sălaj anunţă că vor fi întocmite clasamentele celor mai buni sportivi ai anului, organizarea galei este în pericol.
“Gala Sportului Sălăjean 2020 care ar trebui să aibă loc în a doua decadă a lunii decembrie, stă sub semnul întrebării în ceea ce priveşte organizarea în contextul actual privind pandemia de coronavirus. Dacă nu vom putea organiza fizic Gala Sportului Sălăjean 2020, cu siguranţă, clasamentele final de an se vor întocmi în funcţie de rezultatele sportivilor în perioada 1 ianuarie – 11 martie 2020 şi în perioada de după relansarea unor măsuri restrictive şi după reluarea unor ramuri sportive, în special cele individuale”.
Adrian Fărcaş – directorul executiv al DJST Sălaj
