

Tenismenul sălăjean este cel mai bun din ţară la categoria de vârstă +50 de ani, iar la finele săptămânii trecute, sportivul şi-a trecut în palmares un nou turneu, al zecelea de rang ITF din carieră
Cornel Florean a început să joace tenis de câmp din pasiune, la îndrumarea profesorului Ioan Leitan. Însă, de la pasiune a trecut la performanţă, iar între timp a devenit cel mai bun tenismen din ţară la categoria de vârstă +50 de ani.
Însă, Florean se descurcă excelent şi la turnee internaţionale, de rang ITF, reuşind să câştige nu mai puţin de 10 astfel de turnee, începând din 2014 şi până în prezent.
A câştigat Gentlemen’s Tennis Cup de patru ori, Altius Tennis Cup de trei ori, iar în palmares şi-a adăugat şi câte trofeul competiţiilor Simba Invest Trophy 2019, ITF Seniors Tennis Tournament “PROAS SIBIU-MEDIAS”, iar la finele săptămânii şi-a adăugat în palmares şi cel de-al zecelea turneu ITF, este vorba despre Politehnica Tennis Cup.
Competiţia s-a desfăşurat la Bucureşti, fiind un turneu ITF de gradul al treilea. Cornel Florean a participat la categoria sa obişnuită, alături de alţi cinci sportivi. Organizatorii au propus două grupe, în care fiecare a jucat cu fiecare, după care câştigătorii grupelor s-au duelat în marea finală.
Tenismenul sălăjean a făcut parte din Grupa A, alături de Doru Băloi şi Traian Vladimirescu. Primul meci a fost şi cel mai greu pentru Florean, Băloi fiind un adversar redutabil şi care a câştigat primul set într-o manieră categorică, scor 6 – 1.
Florean s-a reorganizat şi a reuşit să se impună în setul următor, după care a câştigat meciul în super tiebreak.
Avea să fie finala din primul tur, dacă putem spune aşa, pentru că în următoarele meciuri, Cornel Florean nu a mai întâmpinat nicio problemă şi a reuşit să câştige toate partidele în două seturi. De altfel, în finală, tenismenul sălăjean a trecut cu 6 – 2, 6 – 0 de Ionuţ Trandafir.
În urma acestei victorii, Florean a primit 200 de puncte şi a urcat nu mai puţin de 12 poziţii în clasamentul ITF. Prestaţia sa este cu atât mai lăudabilă cu cât a evoluat având şi o accidentare uşoară.
De precizat este faptul că la începutul lunii septembrie, Cornel Florean a fost aproape să câştige un nou turneu ITF.
Este vorba despre Trofeul Ion Ţiriac, turneu desfăşurat la Braşov, iar sălăjeanul a ajuns până în finala competiţiei, unde a fost învins de Silviu Vârjoghe.
Atunci a pierdut primul set cu 6 – 2, după care în setul al doilea a avut 4 – 2, însă s-a relaxat puţin, iar în cele din urmă, Florean a pierdut şi al doilea set.
“Cornel Florean a început să practice tenisul sub îndrumarea mea, în urmă cu aproximativ 10 ani. Datorită ambiţiei şi a talentului său, a ajuns să aibă rezultatele din prezent. Cred că ultimul său rezultat obţinut este deosebit deoarece vorbim de un turneu ITF de gradul III cu participare a sportivilor cu potenţial deosebit. Suntem foarte mândri de acest rezultat. Cred că asta denotă faptul că în Sălaj se joacă tenis, este iubit acest sport şi ne bucurăm că atât la veterani, cât şi la juniori avem rezultate foarte bune, iar aici am în vedere şi rezultatele obţinute de tânărul Patrik Bolduţ”, ne-a declarat Ioan Leitan, profesorul care l-a îndrumat pe Cornel Florean spre “sportul alb”.
Mai multe detalii, în ziarul Sportul Sălăjean din 14 octombrie.
