Connect with us

Administraţie

Leontin Chiş a câştigat la pas al doilea mandat de primar al comunei Chieşd!


Candidatul PSD a strâns nu mai puţin de 455 de voturi, faţă de contracandidaţii de pe locul 2, Ioan Cătană de la PNL şi Bianca Moşincat de la Alianţa USR PLUS, ambii cu câte 198 de voturi. “Asta, deși ambii candidaţi au avut o campanie murdară“, a spus vechiul și noul primar al comunei Chieșd


Alegerile locale au trecut, însă dicuţiile pot continua, mai ales că în unele comune au avut loc surprize. Unele chiar mari, cum de altfel s-a întâmplat la Bălan, unde Isaia Maghiar de la PSD a pierdut fotoliul de primar în faţa lui Daniel Pop de la PNL.

În comuna Chieşd, tot PSD a avut câştig de cauză, iar Leontin Chiş a fost reales primar cu un număr mare de voturi.

Lucrările ce s-au făcut în comună şi proiectele de investiţii demarate în ultimii 4 ani au contat în rândul alegătorilor. Astfel o bună pare dintre cetăţeni au votat pentru continuitate, iar Leontin Chiş a primit 455 de voturi. Diferenţa a fost de peste 250 de voturi între contracandidaţii aflaţi pe locul secund. Cel care a condus Primăria până în 2016, fostul PSD-ist Ioan Cătană care a trecut la PNL, a primit doar 198 de voturi. Tot acelaşi număr  a strâns şi Diana Moşincat, candidata de la USR Plus.

Din partea PMP, Patriţiu Zaha a obţinut 81 de voturi, în timp ce Gheorghe Pop de la PNŢCD a strâns 24 de voturi.

PSD are majoritatea şi în Consiliul Local Chieşd

Alegerile locale de la Chieşd au ieşit bine pentru Leontin Chiş şi echipa sa. Astfel şi la Consiliul Local vor fi şase consilieri de la PSD, faţă de cinci câţi au fost în mandatul 2016 – 2020.

Pe listele de consilieri locali, PSD a strâns 408 voturi, iar PNL 183 de voturi şi va avea doi consilieri. USR PLUS a obţinut 126 de voturi şi va avea tot doi consilieri, în timp ce PMP a strâns 81 de voturi şi merge în consiliul local cu un consilier.

“Este un procentaj bun şi faţă de mandatul trecut avem cu un consilier mai mult de la PSD. Am sperat să strâng 500 de voturi şi să avem şapte consilieri. Eu aşa mi-am făcut un calcul, dar este aproximativ bine cum a ieşit rezultatul alegerilor. Acum avem majoritate clară în Consiliul Local şi putem trece la treabă”, ne-a  declarat Leontin Chiş, cel care în 2016 a strâns 515 voturi, dar atunci PSD a avut în Consiliul Local cinci consilieri.

După aflarea rezultatului alegerilor locale, Leontin Chiş a ţinut să le mulţumească cetăţenilor pentru încrederea acordată şi i-a asigurat pe toţi locuitorii comunei de sprijinul său şi al echipei sale.

Leontin Chiș: ” Am fost atacat şi mi-au fost aduse denigrări, din casă în casă, dar şi pe reţelele de socializare”

Legat de cum a decurs campania electorală din Chieşd, Leontin Chiş s-a arătat nemulţumit de modul cum s-au comportat unii contracandidaţi, dar s-a abţinut să le răspundă până după alegeri.

“Campania a fost  foarte urâtă şi agresivă. Am fost atacat şi mi-au fost aduse denigrări, din casă în casă, de către ambii candidaţi de la PNL şi USR PLUS, dar şi pe reţelele de socializare. A fost o campanie murdară din partea lor, dar eu nu le-am răspuns. Totuşi, le mulţumesc contracandidaţilor că au fost competitorii mei. Am învăţat multe de la ei, în primul rând să tac. Tăcerea ajută mai mult decât vorbitul fără rost”, ne-a declarat Leontin Chiş. Primarul Chieşdului împreună cu echipa sa a început deja treaba pentru noul mandat în care se speră la realizări importante pentru comunitate.

“Cred că oamenii au nevoie de echipa noastră, pentru ca această comunitate să cunoască dezvoltarea. Vrem să ducem la bun sfârşit proiectele implementate şi să punem în funcţiune apa şi canalizarea în cel mai scurt timp, să începem la amenajarea văilor, dar şi la construcţia de capele, pentru care avem deja proiecte aprobate”, a mai spus Leontin Chiş.

 


“Le mulţumesc tuturor cetăţenilor şi îi asigur că voi fi primarul tuturor, nu doar al celor care m-au votat. Nici nu mă interesează opinia lor politică. Eu vreau să fac pentru toţi cetăţenii, pentru că nevoile sunt ale tuturor”.

Leontin Chiş – primarul comunei Chieşd


Mai multe pe acest subiect, şi în ediţia ziarului Ştirile din Sălaj, care a apărut miercuri, 30 septembrie, alături de ziarul Sportul Sălăjean.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Administraţie