Connect with us

Ştiri din Sălaj

Medicul Valer Mic, cetăţean de onoare al localităţii Ileanda, a trecut la cele sfinte


Valer Mic, un medic specialist în Medicină generală îndrăgit de localnicii de pe Valea Someşului, s-a stins fulgerător din viaţă, în cursul zilei de azi, 7 septembrie 


Cine nu îl ştia pe doctorul Valer Mic pe Valea Someşului? Acesta şi-a început activitatea medicală acum mai bine de patru decenii. Undeva prin anul 1977, începea să profeseze, într-o perioadă grea, o perioadă în care se deplasa la pacienți cu o șaretă trasă de un cal.

De-a lungul anilor, medicul specialist în Medicină generală a tratat la Dispensarul uman din Ileanda mii şi mii de pacienţi din comună, dar şi din comunele învecinate. Timp de 8 ani, a avut colaborări cu Primăria Comunei Ileanda și cu Spitalul Județean de Urgență Zalău.

A fost un doctor cu har, cu pasiune şi cu dedicare faţă de profesia sa, iar pentru calitățile sale a primit recunoştinţa locuitorilor din zonă, dar şi a autorităţilor locale. Astfel, în decembrie 2018, Primăria comunei Ileanda i-a acordat doctorului Valer Mic titlul de cetățean de onoare al localității. Festivitatea a avut loc la biserica din centrul comunal, unde a primit de la primarul Cornel Lar o diplomă si o plachetă gravată.

”Ne cunoaștem de 30 de ani, a fost medicul copiilor mei. A fost un medic deosebit, loial și dedicat meseriei, dar și un om de valoare. Am colaborat pentru binele localnicilor timp de 8 ani de zile cu Valer Mic și Spitalul Județean Sălaj. În 7 decembrie 2018, pentru actele sale de bunătate și tot prestigiul adus comunei, a primit titlul de cetățean de onoare al localității. De azi va trata îngeri” spune primarul comunei Ileanda, Cornel Lar.

Anul acesta, în luna mai, colegii de la Radio România Actualități au fost în vizită la Ileanda și cu această ocazie Adrian Lungu  a realizat un interviu doctorul Mic.

Atunci, totul era bine. Azi, elicopterul SMURD a intervenit la un caz mai delicat. Doctorul din Ileanda, cel care era salvatorul pacienților de pe Valea Someșului era acum victima. Echipajul medical  ajuns la fața locului a încercat imposibilul, însă din nefericire nu au mai putut face nimic.

Un adevărat profesionist, un cetăţean de onoare al comunei Ileanda, s-a stins azi din viaţă lăsând în urma sa tristețe în sufletele localnicilor.

 

Vezi aici festivitatea din anul 2018, în care medicul Valer Mic a devenit cetățean de onoare al comunei!

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in Ştiri din Sălaj