Connect with us

Ştiri din Sălaj

“Bătălie” la Nuşfalău. Poliţiştii au folosit armamentul, după ce au fost atacaţi cu pietre şi bâte


Autospecialele de Poliţie au fost lovite cu pietre, iar poliţiştii au folosit armamentul din dotare pentru a linişti spiritele, după ce mai mulţi localnici i-au atacat


A fost scandal monstru ieri seară la Nuşfalău. Totul a început la ora 20.17, când polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău au fost sesizați prin apelul de urgență 112 de către o femeie, din comuna Nușfalău, cu privire la faptul că vecinul ei îi adresează injurii, amenințări și provoacă scandal pe stradă.

Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat doi bărbați, de 29 de ani, respectiv 47 ani. Aceștia se aflau sub influența băuturilor alcoolice, susţine Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sălaj.

Un scandalagiu a vrut să lovească un polițist cu parul

Când au observat polițiștii, unul dintre scandalagii a intenționat să-i lovească cu un par, însă aceștia au folosit spray-ul iritant lacrimogen.

În acel moment, în scandal s-au implicat și alte persoane, care au amenințat polițiștii și au aruncat cu pietre înspre ei și înspre autospecială.

Pentru a împiedica atacul, polițiștii au tras mai multe focuri de avertizare în plan vertical.

Autospecialele de Poliţie atacate cu pietre

Din câte se pare însă, autospecialele de Poliţie au fost lovite de pietre, fiind sparte geamuri şi tabla îndoită.

În sprijinul polițiștilor au venit colegii lor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.

Șapte persoane au fost conduse la audieri.

Dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și distrugere

În urma intervenției nicio persoană nu a fost rănită.

“În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, fiind informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei. Cercetările continuă pentru administrarea întregului probatoriu în cauză”, transmite Maria Cristea – purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sălaj – pentru Știrile din Sălaj.

De cealaltă parte, unii localnici susţin că poliţiştii au intervenit într-un mod foarte dur, iar din această cauză scandalul a degenerat.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj