Connect with us

TENIS

Finala din primul tur. Patrik Bolduţ, duel de foc la debutul la Naţionale

Elevul lui Sergiu Carp s-a duelat încă din primul tur cu principalul favorit la câştigarea Campionatului Naţional


Patrik Bolduţ este unul dintre cei mai în formă tenismeni ai judeţului Sălaj, puştiul în vârstă de 10 ani reuşind să câştige nu mai puţin de 12 turnee în ultimul an, visul cel mare fiind medalia de aur la Campionatul Naţional care se desfăşoară la Centrul Naţional de Tenis de la Bucureşti. Înainte de a ajunge în capitală, Patrik a reuşit să câştige Cupa Marc by Kinder Joy.

Astfel, elevul lui Sergiu Carp a plecat cu un moral bun şi gânduri mari în capitală, dar a avut parte de un debut de foc.

Încă din primul tur, Bolduţ a fost nevoit să-l înfrunte pe principalul favorit de la categoria de vârstă 10 ani, olteanul Albert Pipie.

Cei doi s-au înfruntat marţi dimineaţa, într-un meci care a semănat mai mult cu o finală de campionat naţional decât cu un meci în primul tur.

Meciul a fost unul destul de echilibrat şi la 3 – 3 în primul set, Patrik a avut minge de 4 – 3, însă s-a pierdut cu firea şi în cele din urmă, Pipie a câştigat cu 5 – 3 primul set.

În setul al doilea, Patrik şi-a adjudecat primul game şi chiar se putea desprinde la 2 – 0, însă experienţa olteanului a făcut diferenţa, craioveanul reuşind să egaleze la 1.

Pipie a câştigat şi setul al doilea, scor 4 – 1 şi astfel a câştigat şi meciul şi a avansat în faza următoare a competiţiei.

“Patrik s-a speriat când a văzut că ar fi o şansă. Antrenorii de pe margine au zis că a fost meci de finală, nu de primul tur. Eu sunt mulţumit. O să încerc să îl duc să joace cu adversari din ce în ce mai puternici ca să se întâlnească cât mai des cu situaţii limită şi cu timpul o să le gestioneze mai bine emoţiile şi stresul”, ne-a declarat Sergiu Carp.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in TENIS