Connect with us

Ştiri din Sălaj

Vinul de Şamşud se transformă în brand naţional şi european


Un proiect inedit al primarului din comună vizează transformarea produsului local într-un brand recunoscut la nivel european


Comunitatea din Şamşud pune mare accent pe păstrarea şi conservarea tradiţiilor şi a portului tradiţional. În comună se derulează acum şi un proiect prin care 20 de persoane din comună ţes la maşina de cusut costume populare autentice din zona Şamşudului.

Ba mai mult, un alt proiect vizează realizarea şi înregistrarea brandului “Vinul de Şamşud”. Acest proiect prevede inclusiv realizarea unei linii de îmbuteliere, astfel încât vinul să nu mai fie recunoscut doar la nivel local, ci şi la nivel naţional sau chiar European.

La ora actuală în comună există aproximativ zece familii care îmbuteliază şi comercializează vin, însă numărul celor care produc vin este mult mai mare.

Aici mai putem aminti că satul arată altfel, asta şi datorită oamenilor gospodari, dar şi a unui concurs inedit gândit de Primărie. An de an, cele mai frumoase şi îngrijite curţi din sat sunt premiate de către Primăria Şamşud.

“Ţinem mult la tradiţiile noastre. Acum vrem să facem cumva ca vinul de Şamşud să fie cât de mult se poate recunoscut în ţară şi nu numai. Sper să avem în continuare sprijin şi de la Bruxelles pentru a promova cât mai bine acest produs local. Mai mult, mă bucur că oamenii din Şamşud încă ţin la portul popular autentic şi chiar se lucrează acum la realizarea unor astfel de costume”, susţine primarul Banto Zoltan.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj