Connect with us

Ştiri din Sălaj

REPORTAJ. Dragu, comuna în care administraţia locală pune un mare accent şi pe dezvoltarea infrastructurii educaţionale. FOTO

După ce infrastructura rutieră a fost pusă la punct şi au mai rămas de asfaltat doar 3,5 km de străzi şi uliţe în toată comuna, Primăria Dragu a iniţiat proiecte şi pe partea educaţională. Astfel, chiar în perioada următoare, vor fi demarate lucrări de reabilitare, dotare şi extindere a şcolii cu clasele I – IV din Dragu, iar la Voivodeni urmează să se construiască o grădiniţă nouă


Chiar dacă este undeva la limita judeţului Sălaj, comuna Dragu are perspective bune de dezvoltare, iar unul dintre avantaje îl reprezintă distanţa scurtă până în municipiul Cluj-Napoca, aproximativ 40 de km.

Peste 1.400 de oameni formează comunitatea din Dragu, însă tot mai mulţi oameni aleg să se stabilească în această comună, care oferă condiţii tot mai bune.

Pentru asta, administraţia locală, condusă de Angelica Lazăr, s-a zbătut de-a lungul anilor pentru a atrage fonduri şi pentru a dezvolta comuna.

Lucrările de modernizare a şcolii din Dragu stau să înceapă!

Dacă pe PNDL 1, administraţia locală a avut un proiect, care încă este în lucru, pe PNDL 2 nu s-a câştigat niciun proiect, dar comuna Dragu a apelat la fonduri europene pentru dezvoltare. Ţinta celor din Primărie a fost dezvoltarea infrastructurii educaţionale,  astfel că prin Programul Operaţional Regional se va reabilita, moderniza, extinde, dar şi dota şcoala gimnazială nr. 1 din Dragu, unde vor funcţiona clasele I – IV.

Şcoala se va şi extinde, pentru a face loc grupurilor sanitare dar şi pentru o altă încăpere în care va fi centrala termică.

Trebuie precizat că în Dragu sunt două clădiri ale şcolii, în reabilitare urmând să intre corpul B, aflat la drumul judeţean.  Şcoala aflată în apropierea castelului este şi ea în vederea autorităţilor pentru ca pe viitor să fie reabilitată.

”Proiectul are o valoare de aproximativ 3 milioane de lei. Am dat ordinul de începere a lucrărilor de câteva săptămâni, iar în momentul în care vremea se va îndrepta, constructorul va trece la treabă. Se va începe la partea de acoperiş”.

Angelica Lazăr – primarul comunei Dragu

Au mai rămas de asfaltat doar 3,6 km de drum

Ca şi întindere, comuna compusă din localităţile Dragu, Adalin, Fântânele, Voivodeni şi Ugruţiu este a doua din judeţ după Almaşu, având o suprafaţă de 88 km².

Au fost multe drumuri şi uliţe de pus la punct, dar administraţia locală a reuşit să îmbunătăţească infrastructura rutieră şi în momentul de faţă, doar 3.5 km de străzi din toată comuna au mai rămas de asfaltat, în satul Adalin, pentru care Primăria are în pregătire un proiect.

Ultimul proiect de dezvoltare a infrastructurii rutiere a fost prin PNDL 1, ce a prevăzut asfaltarea DC 53, Dragu – Adalin pe o distanţă de 4 km şi străzile din Voivodeni , pe o distanţă de 1,65 km.

Lucrările au început încă din 2015, apoi au continuat în vara anului 2016, imediat după alegerile locale,  dar întreg proiectul s-ar putea încheia la finalul acestui an.

”În proporţie de 72% lucrările sunt efectuate la DC 53, iar 76% la străzile din Voivodeni. La DC 53 am avut o alunecare de teren, care se încadrează la diverse şi neprevăzute, iar la modernizare străzi în Voivodeni, mai avem de făcut un singur pod, pentru care s-au făcut măsurători. Contractul de finanţare şi lucrări este valabil până la 31 decembrie şi sperăm ca până atunci lucrările să fie finalizate”, a spus Angelica Lazăr, primarul comunei Dragu.

Procentajul drumurilor şi uliţelor asfaltate din comună ar putea fi 100% dacă se va reuşi şi asfaltarea celor 3,6 km din satul Adalin.

În Dragu s-a construit o capelă

Cea mai nouă investiţie a administraţiei locale este capela din Dragu, care s-a construit din fonduri proprii, în vecinătatea cimitirului. Construcţia a început în toamna anului trecut şi este ca şi finalizată, urmând să se mai lucreze la partea electrică, dar totul se va termina în această vară când se va face şi recepţia.

La aproximativ 210.000 de lei s-au ridicat costurile cu această investiţie, care s-a construit conform standardelor în vigoare, capela fiind şi dotată.

Prin GAL se achiziţionează un utilaj multifuncţional

Tot prin fonduri europene, Primăria Dragu va achiziţiona un utilaj multifuncţional, în acest sens fiind făcută o solicitare la Grupul de Acţiune Locală, de unde administraţia locală va primi 50.000 de euro pentru achiziţia utilajului. Trei firme s-au prezentat la licitaţie, iar în perioada următoare se va achiziţiona utilajul. Va mai suporta şi Primăria, aproximativ 15.000 de euro, mai ales că se doreşte ca acest utilaj să aibă toate dotările necesare pentru a servi la diverse lucrări în comună.

Castelul din Dragu va fi renovat!

La Dragu există un castel impunător al nobilului Bethlen, construit în secolul al XVIII-a, care are o istorie aparte.

Clădirea a fost lăsată în paragină şi pe zi ce trece devine o ruină, dar salvarea poate veni din partea autorităţilor, care vor să reabiliteze castelul.

În acest sens s-a făcut un studiu de fezabilitate, s-au obţinut avizele de la cultură şi s-a depus un proiect pe fonduri norvegiene, dar deocamdată nu s-a evaluat şi nu s-a primit niciun răspuns.

”Foarte greu ne-am aflat un partener şi am ajuns până la Fundaţia ”Mihai Eminescu” a lui Prinţul Charles. Ne trebuia neapărat un partener, să fie ONG, pe activităţi culturale şi să aibă în ultimii 5 ani accesate fonduri europene. Noi sperăm ca acest castel să intre la finanţare. Am luat legătura cu cei de la Transylvania Trust, ei fiind parteneri şi la castelul de la Bonţida. Ei s-au încadrat cu absolut toată documentaţia care era necesară şi aşa am putut depune proiectul”.

Angelica Lazăr

Comuna poate intra într-un circuit turistic cu obiective importante

Pe viitor, comuna Dragu se poate dezvolta şi pe partea de turism, dar până atunci, autorităţile speră ca moara din centrul comunal să fie reabilitată, la fel şi castelul. Ca şi atracţii turistice din zonă ar mai fi bisericile de lemn din Voivodeni şi Dragu, dar nu în ultimul rând locurile cu specific aparte.

”Deocamdată s-a reabilitat acoperişul la moară, dar aceasta nu mai funcţionează, fiindcă nu mai avem morar. Toate utilajele din interiorul morii sunt intacte şi sunt vechi, din anii 1700. M-am gândit ca această moară cu timpul să o introducem într-un circuit al obiectivelor turistice, la fel şi castelul”.

Angelica Lazăr

Lucrări la clădirile publice, cu bani de la bugetul local

Sub administraţia condusă de Angelica Lazăr, în comună s-au făcut lucrări la clădirile publice, cu bani de la bugetul local.

S-a reabilitat interiorul Primăriei şi instalaţia electrică, s-a reabilitat căminul cultural din Voivodeni, exteriorul clădirii în care se află căminul din Ugruţiu şi s-a reabilitat acoperişul de la moară – o clădire veche – unicat în ţară şi chiar în Europa.

Tot cu bani de la bugetul local s-au reabilitat două poduri, în Dragu, care din cauza viiturilor  s-au surpat şi au fost impracticabile.

Administraţia locală a pus la punct şi o casă pe care o are în proprietate şi care se află chiar în curtea primăriei.

Casa respectivă a fost reabilitată total, iar aici au fost mutate biblioteca comunală şi un muzeu al satului, care înainte erau în clădirea şcolii.

Primăria vrea să construiască un cămin cultural şi în centrul de comună, iar în acest  sens a depus o solicitare la CNI şi aşteaptă să vadă dacă proiectul intră la finanţare.

Administraţia locală pune accentul şi pe serviciile sociale

Primăria Dragu a iniţiat un protocol de colaborare prin Ministerul Muncii, al Sănătăţii şi al Învăţământului prin care în comună a fost angajat un asistent medical comunitar.

Comuna Dragu a primit acreditare pentru servicii sociale iar acum este în faza de licenţiere, astfel încât să poat fi angajat şi un asistent social. Să mai spunem că încă din 2014, în Dragu funcţionează şi un azil pentru bătrâni, construit pe fonduri europene, pe măsura 322, care a fost dotat la standarde occidentale.

Grădiniţă nouă în Voivodeni

Număr semnificativ de elevi şi preşcolari în comuna Dragu, unde frecventează instituţiile de învăţământ 267 de copii! Peste 70 dintre aceştia sunt înscrişi la grădiniţa din Voivodeni, acolo unde activitatea se desfăşura într-o sală de clasă, care a devenit neîncăpătoare.

În viitorul apropiat, copiii vor avea alte condiţii, deoarece în această localitate se construieşte o grădiniţă nouă, tot din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional.

Contractul de finanţare a fost deja semnat la ADR Nord-Vest, fiind în faza de execuţie a proiectului, dar se mai aşteaptă un aviz de la cultură.

”Atât şcoala din Dragu, cât şi grădiniţa din Voivodeni sunt în zone protejate istoric datorită castelului şi avem nevoie de avizul de la cultură. Am putea ca din luna august să dăm ordinul de începere a lucrărilor şi la grădiniţa din Voivodeni”, ne-a informat ”primăriţa”.

Rromii din Dragu, integraţi în societate

Din totalul populaţiei comunei Dragu, aproximativ 50% sunt de etnie rromă.

Comunitatea de rromi este integrată în societate, astfel că în comună nu există probleme cu scandaluri, furturi sau alte lucruri pe care în trecut le-ar fi creat rromii.

”Nu avem probleme cu rromii şi în proporţie de 98% s-au pocăit, sunt respectuoşi şi la locul lor. Este altceva faţă de cum era situaţia în anii 2000. Comunitatea de rromi a evoluat foarte mult. Cel mai de apreciat lucru, îşi trimit copiii la şcoală. Este foarte important, fiindcă frecventând şcoala au şi ei perspective de dezvoltare”, spune Angelica Lazăr.

Agronova Dragu, singura echipă din Liga a V-a care mai joacă în acest sezon

Dacă în Liga a V-a, Seria Est, se afla pe locul 4 în momentul îngheţării campionatului, în faza judeţeană a Cupei României, Agronova Dragu a reuşit o performanţă notabilă şi s-a calificat în semifinalele competiţiei.

În aceste condiţii, Agronova este singura echipă din Liga a V-a care mai are treabă în acest sezon, urmând să joace în semifinale cu Rapid Jibou.

În 2014 s-a înfiinţat Agronova, iar la şase ani distanţă a bifat cea mai bună performanţă fapt pentru care componenţii echipei au fost felicitaţi de primarul Angelica Lazăr.

Primăria susţine echipa de fotbal Agronova Dragu

Comuna Dragu a devenit cunoscută în sport prin oină, iar această localitate poate fi considerată capitala oinei din judeţ. Aici există mai multe competiţii dedicate sportului naţional, este vorba de Cupa ”Dragoş-Vodă” şi Cupa ”Zorile” din Voivodeni, însă comuna a început să devină cunoscută şi prin fotbal, prin echipa Agronova Dragu.

Gruparea activează de ani buni în Liga a V-a, unde a reuşit rezultate bune şi clasări onorabile. Primăria susţine întreaga activitate de la Agronova începând de la taxe şi vize la AJF Sălaj, până la transportul echipei sau echipamentele sportive necesare jucătorilor.

Administraţia locală îşi arată în continuare susţinerea faţă de echipa de fotbal, iar în viitorul apropiat vrea să modernizeze baza sportivă, fiind depus în acest  sens un proiect la CNI. Prin acest proiect ar urma să se construiască tribune, vestiare, să se monteze o nocturnă şi totodată să se aducă îmbunătăţiri la suprafaţa de joc.

”Chiar îi apreciez pe jucători. Având în vedere comunitatea în care trăim şi faptul că suntem o comună săracă, măcar cu această echipă, jucătorii mai ies în lume”.

Angelica Lazăr

Angelica Lazăr: ”Ne străduim să facem mai mult decât până acum”

”Le mulţumesc locuitorilor comunei că m-au susţinut. Am avut o colaborare foarte bună, atât cu colectivul din Primărie cât şi cu cetăţenii. Chiar m-am bucurat de susţinere din toate punctele de vedere. Nu are rost să le promiţi la oameni marea cu sarea, fiindcă ei ne cunosc şi ştiu la ce să se aştepte. Ne străduim să facem mai mult decât până acum, dar în limita posibilităţilor. Bineînţeles, ne împiedică şi birocraţia. Avem investiţii în curs, având în vedere că sunt semnate contractele şi orice s-ar întâmpla, acestea sunt pornite. Degeaba spunem la oameni că am stat luni bune după un aviz că nu înţelege nimeni. Le doresc sănătate la toţi locuitorii comunei şi să aibă încredere în autorităţile locale”.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj