Connect with us

DIVIZIA A1

Federaţia Română de Volei vine în sprijinul echipelor!


În şedinţa Consiliului Director de săptămâna trecută s-a decis reducerea unor taxe pentru cluburi, printre care şi taxa de participare în Divizia A1, care acum este de 1.200 de euro, faţă de 1.600 de euro


Săptămâna trecută, Federaţia Română de Volei a organizat şedinţa Consiliului Director, în cadrul căreia s-au luat mai multe decizii importante.

Aşa cum era de aşteptat, au fost îngheţate campionatele din Divizia A2, fiind omologate rezultatele de la terminarea fazei a II-a. Astfel, Steaua Bucureşti a fost ocupanta primului loc în Seria Est în momentul suspenării campionatului, iar în Seria Vest, pe primul loc s-a aflat ProVolei Arad, ambele formaţii manifestându-şi interesul de a participa în Divizia A1, în campionatul următor.

Totodată, în şedinţa de săptămâna trecută s-a aprobat închiderea Campionatelor Naţionale la nivel de juniori, cadeţi, speranţe şi minivolei, fără să se ţină cont de clasament.

FRV a venit şi în sprijinul echipelor, astfel că pe fondul pandemiei de coronavirus, pentru sezonul 2020 – 2021 s-au redus mai multe taxe pentru a ajuta cluburile.

Astfel, taxa de înscriere în Divizia A1 a fost redusă de la 1.600 de euro, la 1.200 de euro, iar taxa de înscriere în Divizia A2 a fost redusă de la 350 de euro, la 150 de euro.

S-au redus şi din taxele pentru transfeuri internaţionale, iar  pentru echipele din Divizia A1 s-a micşorat de la 1200 euro la 1000 de euro, iar pentru grupările din Divizia A2, la 800 de euro. De asemenea, la toate nivelele, pentru legitimare s-a renunțat la declarația legalizată la notariat, plătită de fiecare jucător.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1