Connect with us

DIVIZIA A1

Familia Coţa a dat în judecată ziarul Sportul Sălăjean pentru a intimida jurnaliştii care arată problemele de la echipa de volei


Redacţia a fost dată în judecată de Volei Municipal Zalău. În motivarea în faţa judecătorilor, Vasile Coţa susţine că echipa nu a mai avut rezultate bune din cauza articolelor din presă care îi afectau pe jucători, iar conducerea clubului consideră că materialele din ziarul nostru i-au adus prejudicii de imagine, dar şi că onoarea preşedintelui clubului a fost mult afectată


Într-o încercare disperată de a intimida presa, în special ziarul Sportul Sălăjean, singurul care a arătat încă din 2017 că la echipa Volei Municipal Zalău sunt probleme grave, familia Coţa a deschis un proces civil împotriva ziarului. Acţiunea civilă este semnată de Vasile Coţa, preşedintele echipei Volei Municipal Zalău.

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Zalău, Vasile Coţa, proaspăt arestat preventiv, solicita ziarului Sportul Sălăjean daune morale, precum şi publicarea integrală, pe cheltuiala pârâtei a hotărârii ce se va pronunţa, în trei numere consecutive.

Ca o notă a autorului, domnule Vasile Coţa, vă dăm toate asigurările şi garanţiile că au apărut deja în trei numere consecutive, hotărâri ale instanţei de judecată, dar nu împotriva jurnaliştilor oneşti care îşi respectă meseria, ci cele care privesc dosarul penal în care sunteţi inculpat şi din cauza căruia în timp ce noi redactăm acest material de sub cerul liber, dumneavoastră ne puteţi privi doar de pe geramurile imobilului din Aghireş, unde sunteţi arestat preventiv alături de distinsa doamnă care până mai ieri se credea regina voleiului românesc. Ba mai mult domnule Vasile Coţa, avem toate dovezile posibile că v-aţi deplasat destul de des pe la instanţele de judecată, iar noi credem că prin această acţiune împotriva ziarului aţi vrut doar să schimbaţi boxa, din cea a acuzaţilor, în cea a celor care acuză. Nu însă pentru mult timp, deoarece credem în justiţia din România, de aceea, prin avocatul nostru, domnul Mircea Popovici am solicitat deja amânarea acestei cauze de judecată până când se va termina dosarul penal.

Prin motivarea redactată de Vasile Coţa, în calitate de preşedinte al Volei Municipal Zalău, ni se aduce la cunoştinţă faptul că din cauza jurnaliştilor care şi-au făcut meseria şi au arătat mizeriile financiare de la această formaţie, jucătorii nu au mai putut juca volei.

“Aceste articole de presă, pe lângă că demoralizarea echipei, diminuiază şi încrederea sponsorilor (…). Mai mult, s-a creat o temere în rândul jucătorilor (…) iar pe cale de consecinţă, concentrarea lor în joc este din ce în ce mai scăzută”, spune Vasile Coţa în motivarea trimisă în faţa instanţei de judecată. Nu o să redăm tot textul motivării domnului Coţa, care este unul mult prea lung, lipsit de sens şi de conţinut, ci o să facem câteva precizări la acuzele domniei sale.

În primul rând, domnule Vasile Coţa, vorbind ca între ziarist şi patron de trust media, aşa cum sunteţi dumneavoastră, lăsând la o parte calitatea de preşedinte la echipa pe care tocmai aţi cam eliminat-o din voleiul românesc, ţinem să vă spunem că există drept la replică.

Este destul de trist că dumneavoastră nu cunoaşteţi deontologia jurnalistică, mai ales că în calitate de patron de ziar, ar trebui să ştiţi de existenţa dreptului la replică, cel pe care nu l-aţi uzat niciodată faţă de Sportul Sălăjean.

Domnule Coţa, vă facem cunoscut şi faptul că în majoritatea articolelor care vă deranjează pe dumneavoastră am redat doar ceea ce se putea vedea cu ochiul liber, aspecte logice pe care le-ar putea vedea şi un copil de clasa a V-a.

Mai mult, domnule Coţa, susţineţi că ceea ce scria Sportul Sălăjean v-a ştirbit din onoarea dumneavoastră ca persoană, dar şi din demnitate. Dar, vă întrebăm noi, acum când aveţi timp să meditaţi din arestul preventiv, oare dumneavoastră alături de distinsa regină a voleiului românesc, Daniela Coţa, nu aţi ştirbit onoarea iubitorilor de sport, a jucătorilor sau a presei? Atunci când aţi lovit, ameninţat sau batjocorit jurnalişti de la majoritatea publicaţilor din Zalău, nu le-aţi ştirbit onoarea şi demnitatea pe care ca un cocoş ce sunteţi le invocaţi în faţa instanţei?

Redacţia Sportul Sălăjean va rămâne în continuare onestă şi va încerca să arate tot timpul adevărul sau realitatea din teren, atât cât ni se permite şi cât putem să aflăm, şi vă dăm asigurări că sunt departe de noi gândurile să denigrăm, defăimăm sau să luăm din onoarea cuiva, ci din contră, încercăm să susţinem cât mai mult se poate sportul din judeţ, atât doar cât ni se permite.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1