Connect with us

Ştiri din Sălaj

VIDEOREPORTAJ. Cum se dezvoltă comuna Cizer sub actuala administraţie


În ultimii ani, administraţia locală condusă de Ioan Pătcaş – viceprimarul cu atribuţii de primar – a demarat o serie de proiecte menite să ridice standardul de viaţă al locuitorilor comunei. Dacă prin PNDL II s-au câştigat cinci proiecte, iar din fonduri europene s-a obţinut finanţare pentru alte trei proiecte, Primăria a lucrat la dezvoltarea comunei şi cu bani de la bugetul local


Comuna Cizer este o comună care se dezvoltă cu paşi rapizi. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Ioan Pătcaş, cu sprijinul şi efortul întregii echipe din Primăria comunei a reuşit să ducă la bun sfârşit mai multe proeicte importante sau să dezvolte altele noi.

În comună urmează să se cosntruiască inclusiv o sală de sport. La ora actuală, comunitatea beneficiază de drumuri asfaltate, de o casă de ceremonii funerare, de clădiri ale instituţiilor moderne.

Acum se lcurează la modernizarea şcolii din satul Cizer, dar şi la căminul cultural din satul Pria.

Mai mult detalii despre comuna Cizer puteţi citi AICI  sau în reportajul video de mai jos.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj