Connect with us

Ştiri din Sălaj

INEDIT. Mesaje de susţinere pentru absolvenţii unui liceu din Jibou din partea mai multor vedete din România. VIDEO


La iniţiativa unui profesor de la Liceul Teoretic “Ion Agârbiceanu” din Jibou, absolvenţii au avut parte de o surpriză uriaşă şi au primit mesaje de susţinere din partea unor vedete precum Andreea Esca, Mihai Morar, Cătălin Măruţă, Mircea Bravo sau Călin Goia. Bineînţeles, alături de absolvenţi au fost şi directorul liceului – Victor Varga, precum şi primarul oraşului Jibou – Dan Ghiurco


Să spune că anii de liceu sunt cei mai frumoşi ani din viaţă. Sunt clipele minunate pe care le petreci împreună cu colegi, te maturizezi şi te pregăteşti, într-o oarecare măsură pentru viaţa care va urma după.

Sunt patru ani minunaţi în care te dezvolţi ca persoană şi în care prinzi aripi, dacă pot să mă exprim aşa.

Însă, în fiecare an se încheie ciclul gimnazial, iar pentru elevii de clasa a XII-a este un moment trist şi care le va rămâne mereu în suflet.

Acest moment este sărbătorit printr-o festivitate de premiere, urmată de tradiţionalul “banchet” în care distracţia elevilor şi a profesorilor se află în prim-plan, fiind poate ultima dată când se revăd în această formulă.

Cel puţin, aşa se întâmpla în fiecare vară, dar în prezent a fost diferit. Anul 2020 a reprezentat un an capricios, un an în care pandemia de coronavirus a dat peste cap totul. Sportul, activitatea unor instituţii, locuri de muncă, toate au avut de suferit.

Din păcate, nici festivitatea de sfârşit de an a elevilor nu a făcut excepţie şi din păcate, în acest an aceştia nu s-au putut bucura de o festivitate de premiere normală şi nici de distracţia de la banchet.

Cu toate acestea, în Sălaj au avut loc câteva festivităţi interesante şi aici o putem aminti pe cea de la LPS “Avram Iancu” Zalău, unde directorul a ţinut discursul de final de an în faţa unor scaune pe care era lipită poza elevilor din anii terminali.

De un moment unic şi special s-au putut bucura şi elevii din anii terminali de la Liceul Teoretic “Ion Agârbiceanu” din Jibou.

Dacă festivitatea de premiere nu a putut avea loc, profesorii liceului jibouan au avut o iniţiativă superbă prin care au dorit să marcheze acest moment special printr-un gest ce a bucurat atât elevii absolvenţi, cât şi pe părinţii acestora.

Astfel, la iniţiativa doamnei profesor Victoria Neagotă, conducerea liceului a dorit să readucă zâmbetul pe buze absolvenţilor şi au încercat să facă asta printr-o acţiune în online încercând să aducă aproape de elevii liceului jibouani vedete din diverse domenii de pe TV sau de pe internet.

A fost o surpriză uriaşă şi elevii din anii terminali de la Liceul Teoretic “Ion Agârbiceanu” din Jibou s-au bucurat de mesaje de susţinere din partea prezentatorilor Andreea Esca, Mihai Morar sau Cătălin Măruţă.

Alături de elevii jibouani au fost şi vloggerul Mircea Bravo, Călin Goia – solistul trupei Voltaj, precum şi Daniel David – rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Bineînţeles, nu puteau lipsi de la această iniţiativă directorul liceului Victor Varga sau Dan Ghiurco, primarul oraşului Jibou.

“Dragi absolvenţi ai Liceului <Ion Agârbiceanu>. Din păcate, vremurile nu sunt prielnice pentru festivitatea de absolvire pe care aţi fi meritat-o din plin. Regret că nu putem fi împreună în această zi importantă din viaţa voastră. Peste puţin timp vă aşteaptă examenul maturităţii şi admiterea în instituţiile universitare. Momentul în care o nouă generaţie de elevi ajunge la finalul cursurilor liceeale este întotdeauna încărcat de emoţie, dar este şi un mare prilej de bucurie şi speranţă. Plecaţi la drum cu un bagaj de cunoştiinţe acumulate în cei 12 ani de şcoală şi cred că aţi pus temelie bună educaţiei voastre şcolare. Educaţia este arma cu care puteţi schimba lucrurile în bine, este averea care nu se risipeşte niciodată. Să vă alegeţi drumul care vi se potriveşte cel mai bine, să păşiţi cu încredere pe el, iar în momentele de încercare, să îndrăzniţi. Să nu uitaţi că succesul se în ambiţia de a nu renunţa. Reuşind toate acestea veţi împlini şi vieţile părinţilor voştri. Să fiţi puternici într-o lume dezlănţuită, să înfruntaţi greutăţile şi să arătaţi celor din jurul vostru că sunteţi buni. Să vă clădiţi viitorul pe valorile umane, respectul, integritatea, iubirea, generozitatea, încrederea, dar şi pe valorile creştine. Le mulţumesc cadrelor didactice pentru dăruire, sprijin şi eforturile depuse neîncetat. Vă doresc mult succes la toate examenele care vă aşteaptă”, a fost mesajul primarului Dan Ghiurco.

“Vreau doar să vă spun că nu trebuie să vă pară rău că nu aţi petrecut aşa cum v-aţi gândit că veţi petrece la sfârşitul liceului sau că nu aţi avut aceeaşi festivitate la care aţi visat. Ce este cel mai important este că aţi trăit nişte ani minunaţi împreună, că aţi legat prietenii care vor dura o viaţă, că aţi trăit poveşti despre care le veţi spune prietenilor până la adânci bătrâneţi. Petrecerea puteţi să o faceţi oricând, totul este să vă organizaţi. Acum, mă gândesc că important este să vă concentraţi asupra următoarelor examene sau asupra oricăror lucruri pe care doriţi să le faceţi după vârsta de 18 ani şi ce vă doresc eu este să fiţi fericiţi, să vă reuşească tot ce vă propuneţi, să vi se îndeplinească visele şi mai presus de orice, să nu uitaţi să nu pierdeţi toată această atmosferă pe care aţi câştigat-o în timpul liceului şi să vă amintiţi şi de profesori. Vă pup”, a fost şi mesajul Andreei Esca.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj