Connect with us

DIVIZIA A1

Încă patru procese noi  pentru Volei Municipal Zalău!


Alţi patru jucători au dat clubul în judecată pentru a-şi recupera drepturile salariale. Doi dintre ei au jucat la gruparea de sub Meseş în urmă cu două sezoane, Philipp Kroiss şi Miroslav Gradinarov, însă prima dată cei doi au reclamat clubul la FIVB


Deşi Volei Municipal Zalău a fost o echipă de top din voleiul românesc, în ultimii ani,  acest statut a avut mult de pierdut, din cauza problemelor financiare care au fost la echipa condusă de familia Coţa.

Chiar dacă mereu administraţia locală a alocat bani clubului conform contractului de finanţare, au apărut restanţe financiare faţă de furnizori, Federaţie, dar mai ales faţă de jucători, care au fost lăsaţi fără mai multe salarii.

S-a întâmplat acest lucru începând din anul 2018, astfel că unii jucători au dat clubul în judecată.

Această listă a devenit şi mai numeroasă din această primăvară, iar luna trecută, Şerban Paşcan, Alexandru Muscină, Andrei Spînu, dar şi statisticianul Dan Duroaie au acţionat clubul în instanţă.

Alţi patru jucători au dat în judecată clubul în zilele trecute, este vorba de Gabriel Cherbeleaţă,  Gabriel Ghionea, dar şi doi voleibalişti care au jucat la Volei Municipal Zalău în urmă cu două sezoane, Philipp Kroiss şi Miroslav Gradinarov.

Bulgarul şi austriacul au acţionat clubul Volei Municipal şi la FIVB, dar se pare că nu au rezolvat mare lucru, astfel că ei au dat în judecată clubul şi pe parte civilă, pentru “litigii de muncă, drepturi băneşti”, solicitând totodată măsura sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii.

Dosarele lui Gabriel Ghionea şi Gabriel Cherbeleaţă au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei Zalău pe data de 28 mai, în timp   ce dosarul celor doi străini s-a înregistrat pe data de 8 mai. Prima şedinţă a avut loc pe data de 14 mai, dar procesul a fost strămutat la Tribunalul Bucureşti.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in DIVIZIA A1