Connect with us

FOTBAL

FOTO. ACS FC Recea a început să pregătească barajul de promovare în Liga a II-a


Liderul Seriei a V-a a revenit la antrenamente începând din această săptămână, însă deocamdată şedinţele de pregătire au loc în gruprui de maxim patru jucători, respectând normele impuse de autorităţi pentru prevenirea îmbolnăvirii cu Covid – 19


Campionatul Ligii a III-a a fost îngheţat de FRF, însă în seriile în care diferenţa dintre primele două clasate este mai mică de 3 puncte se va juca un baraj în “dublă” manşă pentru a se desemna echipa promovată în Liga a II-a.

O astfel de situaţie se întâlneşte şi în Seria a V-a, unde  ACS FC Recea şi Minaur Baia Mare erau despărţite de două puncte în momentul suspendării campionatului. Astfel, cele două grupări din Maramureş vor juca un baraj în dublă manşă, iar câştigătoarea va promova în eşalonul secund.

Acest baraj ar urma să aibă loc la începutul lunii august, astfel că echipele au timp suficient să se pregătească. Din această săptămână şi ACS FC Recea a dat startul pregătirilor pentru acest baraj, astfel că începând de marţi au loc antrenamente.

Şedinţele de pregătire se desfăşoară însă în grupuri de câte maxim patru jucători, respectându-se normele de siguranţă solicitate de autorităţi pentru prevenirea îmbolnăvirii cu Covid – 19.

“De marţi am început să ne antrenăm, în grupuri de câte maxim patru jucători. Venim după o perioadă de aproape trei luni, în care jucătorii s-au pregătiti acasă individual, iar acum aşteptăm să vedem ce măsuri de relaxare vor mai fi adoptate pentru desfăşurarea activităţilor sportive începând cu 15 iunie. Trebuie să pregătim cât mai bine dubla barajului de promovare, dar aşteptăm să vedem şi datele de disputare care vor fi comunicate de FRF. Din ce ştim noi, aceste meciuri ar urma să aibă loc la început de august, deci vom avea timpul necesar să pregătim barajul”, ne-a declarat Ovidiu Mic, antrenorul secund de la ACS FC Recea.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in FOTBAL