Connect with us

DIVIZIA A1

Marius Lazăr, antrenor secund la SCM Zalău 


După ce iniţial au fost discuţii ca fostul voleibalist să preia banca tehnică a echipei de volei de la SCM Zalău ca şi antrenor principal, până la urmă, Marius Lazăr va face parte din staff-ul tehnic ca şi ”secund”


Primăria Zalău şi-a retras sprijinul financiar de la Volei Municipal Zalău şi a înfiinţat deja noua echipă de volei în cadrul SCM Zalău. Această grupare se va înscrie în competiţiile organizate de Federaţia Română de Volei şi are şanse mari să fie primită la toamnă direct în Divizia A1. Asta, în condiţiile în care – în prima ligă – rămân locuri suficiente.

După ce în urmă cu două săptămâni, consilierii locali au dat “undă verde” proiectului ce prevede înfiinţarea secţiei de volei în cadrul SCM Zalău, au şi începe  demersurile pentru formarea echipei.

Mai întâi urmează să fie numit un antrenor principal, iar primele discuţii au fost ca banca tehnică să fie preluată de Marius Lazăr, acesta aflându-se de ceva timp pe lista antrenorilor de la noua echipă.

Fostul voleibalist a avut câteva zile la dispoziţie să se gândească în ce priveşte preluarea acestui post şi a avut şi unele discuţii cu primarul Ionel Ciunt, dar în final a decis să devină doar antrenor secund. Asta deoarece, Marius Lazăr mai are activitate la Academia sa de volei, dar mai este ocupat şi cu serviciul.

Originar din Constanţa, Marius Lazăr este stabilit de mulţi ani în Zalău. În oraşul de la poalele Meseşului, el a jucat pentru CS Elcond, cu care a câştigat de trei ori campionatul, dar şi două Cupe ale României.

Marius Lazăr are o anumită experienţă şi în antrenorat, în condiţiile în care fostul voleibalist s-a aflat în staff-ul tehnic de la Remat Zalău. Mai apoi a activat ca şi scouter, ca şi arbitru în cadrul FRV, dar şi ca antrenor la lotul naţional de speranţe.

Din 2014, fostul voleibalist şi-a înfiinţat o academie de volei, care-i poartă numele şi care a început să aibă rezultate.

Din câte se pare, academia ar putea să fie preluată tot de către Primărie, astfel că în cadrul clubului SCM Zalău să existe şi grupe de juniori la volei.

Oricum, autorităţile locale au fost alături de Academia ”Marius Lazăr” şi iar în ultimii ani, când clubul a beneficiat de susţinere financiară în baza unui proiect.

În condiţiile în care se doreşte ca noua echipă să aibă în componenţă cât mai mulţi sălăjeni, o numire a lui Marius Lazăr în staff-ul tehnic nu poate decât să fie una inspirată, fiind vorba de un zălăuan şi un mare cunoscător al fenomenului voleibalistic.

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Geo

    29 May 2020 at 8:36

    Cu seviciul nu mai are problme,este pensionar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1