

Gruparea din comuna Ip şi-ar dori să se reia campionatul Ligii a IV-a, mai ales că a cheltuit mulţi bani în pauza de iarnă cu transferurile
În continuarea clasamentului, o găsim pe AS Cosniciu, o echipă care în pauză de iarnă a făcut investiţii şi a reuşit să aducă la echipă jucători experimentaţi, dar şi tineri cu potenţial mare, printre aceştia fiind Cătălin Anghel, Paul Şanta sau Răzvan Gal, toţi trei fiind împrumutaţi de la CS Barcău Nuşfalău.
Prin urmare, conducătorul Radu Chiorean şi-ar dori ca echipa sa să joace mai ales că a reuşit aceste împrumuturi ce vor expira la vară.
În cazul în care campionatul nu se va mai relua, jucătorii vor rămâne cu un singur meci disputat pentru AS Cosniciu, primul şi singurul din retur care s-a disputat până acum!?
„Noi vrem să jucăm. Am cheltuit mulţi bani cu jucătorii în această iarnă şi imediat le expiră împrumuturile, iar noi nu i-am folosit deloc. Chiar dacă va fi un play-off între primele şase clasate, noi ne dorim să jucăm. Dacă se poate, ar fi bine să se dispute etapele rămase din acest retur, dar depinde şi de ce condiţii vor fi impuse. Fără spectatori am putea juca, dar nu putem îndeplini condiţiile care sunt impuse la nivelul Ligii 1. Totodată, nu am putea juca din trei în trei zile pentru că ar fi greu să ne strângem, dar oricum, noi nu suntem de acord cu îngheţarea campionatului. Anul trecut când am fost şi noi la început ne-au bătut toţi, iar acum când avem echipă bună nu putem juca”, spune Radu Chiorean.
