Marius Parno este în prezent un om de afaceri din Zalău şi de 13 ani lucrează la diferite proiecte cu finanţare europeană. A absolvit trei facultăţi şi în prezent luptă pentru dezvoltarea comunităţilor de rromi. Însă, până să ajungă în acest punct al vieţii sale, Marius s-a confruntat cu multe greutăţi peste care a trecut cu ajutorul lui Dumnezeu. Am stat şi noi puţin de vorbă cu acest exemplu de ambiţie şi determinare pentru a-i afla întreaga poveste, de unde a început şi ce paşi a urmat pentru a ajunge la ceea ce este în prezent
Fie că ne place sau nu, firea omenească tinde să pună etichete asupra tuturor şi aşa ajungem să generalizăm cazuri singulare la nivel de grup sau comunităţi. Reporterii Ştirile din Sălaj vă prezintă un caz, un model, cum vreţi voi să îi spuneţi, al unui tânăr dintr-o comunitate de rromi care a reuşit să depăşească orice etichetă şi prejudecată şi a ajuns în prezent să fie un model pentru aceste comunităţi, dar nu numai.
Vorbim despre Marius Parno, un tânăr antreprenor din Zalău care s-a luptat cu greutăţile vieţii până să ajungă în acest punct al vieţii sale.
Ne-am gândit că este un exemplu care merită să fie mediatizat şi drept urmare, vă propunem în rândurile ce urmează să parcurgeţi împreună cu Marius Parno, povestea acestuia.
Cine este el? Cum a reuşit să se descurce în viaţă? Cum a absolvit trei facultăţi? Ce face în prezent? Ce îşi propune în viitorul apropiat?
Vom afla răspunsurile acestor întrebări, precum şi multe altele.
Cine este Marius Parno?
Ei bine, Marius Parno s-a născut la data de 6 mai 1977 într-o familie simplă de rromi. Mama sa a absolvit patru clase, după care l-a ajutat pe bunicul lui Marius şi mergea cu vacile pe câmp, renunţând astfel la şcoală. Şi bunicii din partea tatălui erau ciurdari, iar părinţii lui s-au cunoscut la un bal din Zimbor, localitate în care tatăl său a ajuns printr-o împrejurare.
Mai are trei fraţi, doi mai mari şi unul mai mic. Le era greu, astfel că micuţul Marius a mers doar un trimestru la grădinţa din Păuşa. Ulterior, a ajuns cu familia la Zalău, acolo unde a început să frecventeze cursurile Şcolii Generale nr. 7 din municipiu.
„Am început să merg la şcoală şi fiind mic de statură, ghiozdanul era mai mare decât mine sau îmi ajungea până la glezne. Mi-a plăcut să învăţ şi am fost la olimpiadă de matematică. M-am confruntat şi cu discriminare, fiind între primii 5 la învăţătură dintr-un efectiv de 24, în clasa a II-a am fost făcut pionier în ultima grupă, deşi nu cred că meritam să fiu în ultima grupă. Dar, fiind şi comunism şi eu fiind de etnie rromă, aşa s-a întâmplat”, îşi aminteşte Marius Parno.
Profesorii nu credeau că va ajunge la liceu
După ce a absolvit opt clase, Marius se gândea la viitorul său şi îşi dorea să intre la liceu, dar profesorii nu îi dădeau vreo şansă. A întrebat-o şi pe profesoara sa pe care o simţea mai aproape, iar îndemnul dascălului a fost ca Marius să urmeze o Şcoală Profesională.
Însă, în cele din urmă, la îndemnul fratelui său mai mare cu 12 ani, Marius şi-a luat inimia în dinţi şi a reuşit să intre la liceu.
„Am discutat cu o profesoară de matematică care era mai aproape de sufletul meu să mă îndrume ce să fac şi mi-a zis să merg la profesională pentru că nu crede că liceul este de mine şi nu credea că fac faţă. Mi-era greu însă, pentru că îmi doream să merg la liceu şi chiar atunci începeam să visez şi la facultate. Cu o zi înainte de admitere, fratele meu mai mare a venit la mine şi mi-a aruncat un ziar pe masă şi mi-a zis să mă duc la Liceul Mihai Viteazul la profilul de electromecanic auto. Fiind fratele meu mai mare, datorită informaţiei pe care mi-a dat-o, am rămas puţin şocat pentru că se contrazicea cu informaţia pe care am primit-o de la profesori. Mi-a explicat că el acolo a terminat şcoala de construcţii şi mi-a zis să-mi depun dosarul la profilul de electromecanic auto. Am fost de acord, nu am comentat în faţa lui. Mi-am depus dosarul, eram 120 pe 30 de locuri şi am intrat al 17-lea cu media 8.26”, spune Marius Parno.
Locuiau 6 persoane într-un apartament cu două camere. „Nu puteam să învăţ, mergeam la bibliotecă”
Lui Marius mereu i-a plăcut să înveţe, fapt pentru care a continuat să se prezinte la olimpiade, iar în liceu a fost atras de chimie şi biologie. Primea lecţii şi în afara orelor de curs, ba mai mult. Dacă la clasă făcea chimie organică, la lecţii învăţa şi chimia anorganică pentru că se pregătea pentru un postliceeal, aceasta fiind şi dorinţa mamei lui, dar în clasa a XII-a a renunţat la chimie şi biologie şi s-a orientat spre gramatică.
Era greu să înveţe, pentru că acasă, într-un apartament cu două camere se înghesuiau şase persoane…
„În clasa a XII-a am renunţat la biologie şi chimie şi m-am apucat de gramatică. Nu puteam învăţa acasă pentru că locuiam într-un apartament cu două camere. Părinţii mei, fratele şi cumnata mai mare, sora mea şi soţul ei şi fratele meu mai mic, toţi lucrau la ADP la măturat pe străzi. Locuiam 6 persoane într-un apartament cu 2 camere şi atunci mergeam după ore la bibliotecă. M-am apucat de gramatică pentru a putea merge la teologie”, spune Marius Parno.
Perseverenţa a dat roade
Era un vis de-al său să intre la Facultatea de Teologie din Bucureşti, însă, nu a reuşit să intre în 1996 şi nici în 1997. Aşa că, pentru un moment, în anul 1998 s-a reorientat şi a fost admis la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Perseverent din fire, Marius nu s-a dat bătut şi în anul următor, în 1999, a reuşit în cele din urmă să intre şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi în paralel a urmat cursurile la ambele facultăţi, depăşind orice limită şi bariere impuse de ceilalţi.
O cutie de margarină, un borcan de gem, câteva chiftele şi o jumătate de pâine, mâncare pe o săptămână
Părinţii s-au bucurat pentru că Marius a intrat la facultate, însă, mama lui s-a întristat pentru că nu avea bani cu care să-l poată ajuta. Primul an a fost foarte greu şi Marius trebuia să se descurce cu puţinul pe care i l-au putut oferit părinţii lui şi a demonstrat încă o dată că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, poţi reuşi.
„Facultatea, vreau să mă întorc şi să croşetez pe această idee cu nişte chestiuni care ţin de ambiţie împotriva sărăciei. Când m-am înscris la facultate la Cluj, am văzut rezultatele, am venit acasă şi i-am dat vestea mamei. Prima reacţie a ei a fost de bucurie, după care a început să plângă spunând că nu are cu ce să mă întreţină în facultate. Resursele ei financiare au fost foarte foarte reduse şi un an de zile am primit mâncare din partea mamei şi această mâncare se rezuma pe o săptămână. Primeam o cutie de margarină, un borcan de gem, câteva chiftele şi o jumătate de pâine. Asta era mâncarea mea pe o săptămână, plus banii de mers în Cluj şi venit înapoi şi banii de cămin, doar dormit, nu şi de cantină”, îşi aminteşte interlocutorul nostru.
A avut norocul să întâlnească oameni minunaţi şi cu inimă mare. Astfel, un coleg de facultate care este originar din judeţul Bistriţa, i-a sărit în ajutor şi în următorii ani de facultate l-a ajutat cu mâncare şi nu numai.
„Am avut un coleg de facultate, tot de etnie rromă care era din Bistriţa. Eu îl ajutam pe el la referate şi el m-a susţinut cu mâncare în patru ani de facultate. Era bogat, părinţii lui aveau o brutărie şi mulţi angajaţi care lucrau acolo. Îmi aduc aminte şi acum că în vara lui 1999, m-a ajutat să îmi cumpăr primul telefon mobil, plătind jumătate din valoarea acestuia. Totodată, mi-a cumpărat şi o geacă din piaţă din banii lui. Ai mei mi-au dat bani în primul an, după care în următorii ani, tot mai puţin primeam, dar vreau să spun că ei mi-au dat tot ce au avut”, ne-a spus Marius.
„Mergeam pe jos, decât să îmi iau bilet de autobuz, mai bine îmi luam un pachet de biscuiţi”
Perioada facultăţii a fost foarte grea pentru Marius Parno, iar mâncarea fost o problemă pe care a fost nevoit să o înfrunte.
S-a descurcat cum a putut şi acum îşi aminteşte faptul că în Cluj-Napoca, pe perioada facultăţii nu a umblat niciodată cu autobuzul, preferând să îşi cumpere un… pachet de biscuiţi.
„În patru ani de facultate în Cluj, nu am mers niciodată cu autobuzul, mergeam pe jos. Am zis că decât să dau banii pe bilet, mai bine îmi cumpăr un pachet de biscuiţi”, îmi aminteşte sălăjeanul nostru.
Dificultăţi la Facultatea de Teologie
În anul 1999, Marius Parno a fost admis şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Era un vis de-al lui şi a luptat mult pentru a reuşi, având la activ şi două eşuări din anii precedenţi. Nu s-a dat bătut şi în cele din urmă a fost admis. Însă, a urmat o altă problemă, fiind neovit să achite taxa de şcolarizare.
„Mi-aduc aminte că la un moment dat, mama s-a împrumutat de la bancă ca să am bani de drum, admitere şi taxa de înscriere la facultate. Îmi venise să plătesc prima rată şi nu am mai avut bani. A vrut mama să facă încă un împrumut, dar nu a mai reuşit. Atunci, m-a salvat o persoană care venise din Canada şi care mi-a dat 100 de dolari. Taxa era 70 de dolari, iar de restul 30 de dolari mi-au rămas pentru transport, mâncare şi dacă puteam să îmi mai cumpăr câteva hăinuţe”, spune Marius.
Însă, problemele nu s-au oprit aici şi sălăjeanul nostru a întâmpinat dificultăţi în continuare, despre care îşi aminteşte spunând: „Trebuia să mai plătesc 140 de dolari pentru mâncare, cazare şi alte utilităţi pentru sesiunea din Bucureşti şi ştiu că la un moment dat am mers într-o seară la biserică şi m-am întâlnit cu un om care putea fi tatăl meu şi m-a întrebat ce fac cu Facultatea de Teologie şi i-am zis că nu am bani şi mi-a dat atunci, 20 de lei, după care a mai scos 10 lei, 30 de lei în total, erau banii pentru biletul dus-întors. Eram bucuros şi i-am zis mamei să-mi facă bagajul pentru că dimineaţă plec la Bucureşti. Ei dormeau în pat, eu dormeam pe jos şi nu mi-e jenă să spun asta. 14 lei mi-au dat, atât au avut. Un coleg de facultate cu posibilitate financiară mai mare mi-a dat să mănânc în perioada aia. Mi-a plătit taxa la facultate şi la întoarcere mi-a dat 30 lei şi m-am întors acasă cu mai mulţi bani decât aveam la plecare”.
Maraton cu trenul. Trei examene în trei zile, dar în două oraşe diferite
Povestea fabuloasă a lui Marius Parno continuă şi ne-a povestit şi despre un adevărat maraton pe care a fost nevoit să-l parcurgă într-o sesiune. Având în vedere că luni şi miercuri avea examen la Bucureşti, iar marţi avea examen la Cluj-Napoca, Marius a pornit un adevărat maraton şi chiar făcuse un calcul al orelor parcurse cu trenul în acea perioadă de câteva zile.
„Am prins o sesiune în care am făcut deplasări multe cu trenul în câteva zile. Am pornit sâmbătă seara din Bucureşti, am ajuns duminică în Zalău pentru că aveam nevoie de ceva lucruri de acasă. Am plecat duminică seara înapoi la Bucureşti. Am ajuns dimineaţa şi pe tren învăţam pentru examen. Am dat examenul la Bucureşti, după care luni seara m-am urcat pe tren şi învăţam pentru examenul de la Cluj-Napoca de marţi, după care seara m-am întors în capitală, pentru că miercuri aveam alt examen. Făcusem vreo 72 de ore cu trenul şi m-am descurcat în sesiuni în paralel la cele două facultăţi”, îşi aminteşte Marius Parno.
„Dumnezeu m-a ajutat. Nu aveam bani de cărţi. Noaptea, când colegii dormeau, le luam cărţile şi învăţam”
Ambiţia lui a fost una ieşită din comun şi povestea sa poate fi demnă de un film. Deşi nu avea bani de cărţi, Marius a găsit o metodă prin care să aibă cursurile la zi, pentru a putea fi pregătit pentru examenele dificile din sesiune.
„Mi-a fost foarte greu, dar am fost sprijinit şi ajutat de colegii de facultate cu mâncare, nu aveam bani de mâncare şi de cărţi. Colegii de la Bucureşti, când ei dormeau, eu le luam cărţile şi mergeam undeva pe un hol, la un bec şi stăteam nopţile şi citeam şi învăţam. Surprinzător şi aici accentuez faptul că Dumnezeu m-a ajutat, eu luam note mai mare decât ei. Ei chiar s-au revoltat cum reuşeam să iau note mai mari pentru că ei ziceau că nu învăţ. Atunci le-am zis că ei se supără că iau note mai mari, dar ei când au dormit, eu le luam cărţile şi învăţam din ele”, spune cel care avea să absolvească două facultăţi.
Provocările au continuat şi după absolvirea facultăţilor
După ce a absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistent Social de la Cluj-Napoca şi Facultatea de Teologie din Bucureşti, Marius Parno a participat în 2004 la un concurs pentru angajare la Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului, mai exact la Centrul de Plasament pentru Copii cu Handicap Sever din Bădăcin, acolo unde a fost angajat şi a şi lucrat timp de 9 luni de zile.
Între timp s-a şi căsătorit, soţia fiind absolventă de jurnalism şi teologie. Era profesoară de religie. Însă, resursele financiare ale celor doi erau destul de limitate.
„Resursele financire erau atât de limitate, încât trăiam la limita de subexistenţă şi în concediul de odihnă am hotărât să plec în Spania la cules de struguri. Fiind acolo, am aflat la un moment dat că după perioada de concendiu, colegii de la Bădăcin erau oarecum hotărâţi să-mi închidă contractul de muncă şi am decis să rămân în Spania. A venit şi soţia şi am rămas un an amândoi. Am muncit muncă fizică pentru prima dată în viaţa mea”, îşi aminteşte tânărul.
S-a întors în România şi a devenit preot
După perioada petrecută în Spania, Marius Parno s-a întors în ţară, dar acasă în Sălaj, nici la Cluj sau în Bucureşti unde făcuse facultate, ci în Drăgăşani, un oraş din judeţul Vâlcea, acolo unde a primit o parohie.
Timp de 5 ani, în perioada 2005 – 2010, Marius Parno a slujit la parohia din Drăgăşani, după care a renunţat la parohie.
Între timp, în anul 2007, Marius a început şi să lucreze în diferite proiecte cu finanţare europeană.
„Am prins parohie în Drăgăşani, judeţul Vâlcea şi 5 ani de zile am avut parohie. În 2007 am început să lucrez cu contract de muncă pe perioade determinate în diferite proiecte cu finanţare europeană. Am lucrat pentru mai multe organizaţii non-guvernamentale, asociaţii din ţară. În 2010 am renunţat la parohie şi am decis să continui munca în organizaţii pe proiecte cu finanţare europeană. În 2010 m-am mutat din Vâlcea în Timişoara”, spune Marius.
S-a ambiţionat şi s-a înscris şi la master
Ambiţionat de faptul că unii colegi de birou s-au înscris la master, sălăjeanul nostru a decis să fac şi acest pas şi şi-a continuat studiile în domeniul economiei sociale.
„Colegii de birou s-au înscris la un master de economie socială. M-am înscris şi eu la master. Vreau să vă spun că dacă este să dau timpul înapoi, pot să vă spun că am avut o ambiţie mare. Colegul meu de birou mi-a spus despre o persoană din anturajul nostru că acea persoană s-a înscris la doctorat şi am zis că demonstrez că în patru ani, doi ani până termin master şi doi ani de pauză până să mă înscriu la doctorat, eu în patru ani o să fiu înscris la doctorat în sociologie şi aşa a şi fost”, spune Parno.
A absolvit a treia facultate, este doctorand şi totodată elev la Şcoala Postliceală Sanitară Zalău
Pentru Marius Parno a urmat Facultatea de Drept pe care a absolvit-o de asemenea, dar şi un doctorat în sociologie.
Din păcate, în prima fază, Parno a fost nevoit să renunţe, deoarece coordonatorul ştiinţifc, dr. Ştefan Buzărnescu era la pensie şi cei doi lucrau destul de greu, astfel că Marius Parno a renunţat, fiind nevoit să se reînscrie la doctorat.
De această dată totul decurge bine şi în prezent coordonator ştiinţific este un profesor tânăr ce a fost asistentul doctorului Ştefan Buzărnescu. Totodată, în această vară, Marius Parno va absolvi şi Şcoala Postliceală Sanitară Zalău.
A devenit om de afaceri
Încă din anul 2007, în care s-a decis să muncească pentru diverse proiecte cu finanţare europeană, Marius PArno s-a descurcat excelent, fapt pentru care continuă această muncă şi în prezent. Totodată, sălăjeanul şi-a deschis şi o spătătorie auto în Zalău, de tip self service şi oferă şi consultaţă celor care doresc să primească finanţare prin fonduri europene.
„Deşi resursele mele au fost limitate, uneori chiar inexistente, am fost ambiţios, mi-am dorit să învăţăt şi chiar dacă nu am excelat la învăţătură, am învăţat necesarul pentru a putea trece de la o treaptă la alta. Din punct de vedere profesional, am lucrat şi în domeniul asistenţei sociale, am lucrat şi în parohie şi din 2007 lucrez pe proiecte cu finanţare europeană. Am şi un PFA şi predau consultanţă şi management în afaceri şi în ultimii doi am cel puţin zece planuri de afaceri scrise de mine şi implementate. Din fonduri europene mi-am deschis o spălătorie auto de tip self service. În prezent lucrez consultant pentru Consiliul Europei într-un program de dezvoltare comunitară în România. Fiind şi la doctorat, predau şi la facultate”, ne-a spus Marius Parno.
„Vreau să mă implic în tot ceea ce însemană dezvoltarea comunităţilor de rromi”
În viitorul apropiat îşi propune să-şi dezvolte afacerea şi carieră, dar Marius Parno va lupta şi pentru dezvoltarea comunităţilor de rromi şi are în plan câteva acţiuni în acest sens.
„Îmi propun ca în viitorul apropiat să dezvolt afacerea cu spălătoria auto. Totodată, având în vedere faptul că termin Şcoala Postliceeală, doresc să accesez fonduri europene pentru a crea cinci sau şase locuri de muncă pe servicii medicale la domiciliu şi laborator de analize medicale. Îmi doresc să lucrez la cariera mea, la profesia mea şi să mă implic în ceea ce înseamnă dezvoltarea comunităţilor de rromi. Îmi doresc să văd vieţile multor copii schimbate, fiind un vector al schimbării şi să mă implic cât pot eu. În decursul vieţii mele, am consiliat mulţi oameni şi mulţi dintre ei sunt azi absolvenţi de facultăţi şi lucrează în instituţii publice locale şi nu mi-au zis nici măcar mulţumesc. Alţi lucrează în spitale sau sunt absolvenţi de studii superioare şi vin şi îmi mulţumesc pentru că am fost omul care le-a dat un sens şi o direcţie. Fac asta din plăcere şi o fac gratuit. Dacă pot să ajut în comunităţile de rromi, fiind un om educat şi construcţia mea fiind de om al societăţii civile, sunt dispus să îmi pun resursele pentru dezvoltarea comunităţilor de rromi”, spune Marius.
„Dacă Dumnezeu nu era lângă mine, pot să spun că nu ajungeam în punctul în care sunt astăzi”
A trecut prin multe, nu a avut bani de mâncare, a dormit pe jos, nu a avut bani de cărţi, o cutie de margarină şi un borcan de gem era mâncarea pe o săptămână. Destul de greu de imaginat această poveste, iar să o şi trăieşti…
Marius Parno nu uită de unde a plecat şi îşi aminteşte de acea perioadă şi are convingerea că Dumnezeu îi este alături, pentru că altfel nu reuşea să ajungă unde a ajuns în prezent.
„Vreau să spun că deaspura tuturor lucrurilor stă Dumnezeu care mi-a purtat de grijă şi a fost mereu de partea mea. Dacă nu era Dumnezeu lângă mine, pot să spun că nu ajugeam în punctul în care sunt astăzi şi chiar recunosc că sunt mulţumit unde sunt în prezent şi încă o dată spun că totul i se datorează lui Dumnezeu”, a încheiat Marius Parno.
Noi ce putem să mai spunem, decât faptul că după ce i-am aflat povestea, putem spune că Marius este un exemplu atât pentru comunităţile de rromi, cât şi pentru noi toţi. Este un exemplu de muncă, ambiţie, dăruire şi perseverenţă, dar mai ales de credinţă, credinţa în Dumnezeu, credinţa în forţele propri, credinţa de a reuşi în viaţă.
1 Comment