Connect with us

FOTBAL

ACS Fotbal Comuna Recea nu este de acord cu varianta barajului pentru promovarea în Liga a II-a

Discuţiile din videoconferinţa de ieri organizată de Federaţia Română de Fotbal a stârnit multe controverse. FRF a propus ca sezonul din Liga a III-a să fie îngheţat, nu va retrograda nicio echipă şi va promova echipa de pe locul 1, dar în situaţia în care primele două clasate sunt separate de mai puţin de trei puncte, cele două ar juca un baraj tur – retur. În această situaţie se află liderul Seriei a V-a, ACS Fotbal Comuna Recea, echipă ce are cu două puncte mai mult decât Minaur Baia Mare


Pandemia de coronavirus a dat peste cap tot sportul mondial. Unele campionate au fost îngheţate, altele au în plan să revină în actualitate sub o altă formă, în timp ce unele încă sunt în ceaţă şi nu există o decizie clară. Nici în ligile inferioare din România situaţia nu este una tocmai limpede şi încă se caută cele mai bune variante în ce priveşte reluarea campionatelor.

În cazul Ligii a III-a, echipele au primit câte un chestionar pentru a completa varianta dorită, iar majoritatea echipelor au optat pentru îngheţarea sezonului.

Joi, în cadrul unei videoconferinţe organizată de Federaţia Română de Fotbal au avut loc discuţii cu conducătorii echipelor şi s-au propus câteva variante.

Printre acestea ar fi ca sezonul din Liga a III-a să fie îngheţat, nicio echipă nu va retrograda, iar echipa de pe locul 1 din fiecare serie va promova în Liga a II-a, în cazul în care diferenţa de puncte faţă de echipa de pe locul 2 este mai mare de trei puncte. Altfel, primele două clasate, ar urma să joace un baraj tur – retur.

Florin Gherasim – preşedinte ACS FC Recea: “Nu mi se pare normal şi corect să se dispute baraj”

Din cele cinci serii din Liga a III-a, dacă se va lua această decizie, în trei serii ar urma să aibă loc astfel de baraje.

Echipele aflate în această postură sunt Unirea Slobozia (loc 1) – ACS Mostiştea Ulmu (loc 2) în Seria a II-a, despărţite de două puncte, Progresul Spartac (loc 1) – CSM Slatina (loc 2) în Seria a III-a, la egalitate de puncte, ACS Fotbal Comuna Recea (loc 1) – Minaur Baia Mare (loc 2) în Seria a V-a, despărţite de două puncte.

Însă, această variantă a stârnit multe controverse, iar echipele se simt dezavantajate de această decizie cu care nu sunt de acord. Cei de la Progresul Spartac chiar au făcut acuze că sunt jocuri pentru ca CSM Slatina şi Minaur Baia Mare să ajungă în Liga a II-a.

Nici Foresta Suceava, echipă aflată la 7 puncte în spatele liderului Aerostar Bacău în Seria I nu este foarte mulţumită de această decizie, în aceeaşi situaţie fiind şi cei de la CS Afumaţi.

Probleme sunt şi în Seria a V-a, acolo unde ACS Fotbal Comuna Recea este lider de etape bune şi are două puncte mai mult decât Minaur, după ce în singura etapă disputată din retur, echipa condusă de Florin Gherasim a înregistrat o remiză la Cugir, meci în care a avut două goluri anulate şi nu ar fi primit nici un penalty în ultimele minute de joc. În etapa respectivă, Minaur Baia Mare a trecut la pas de Sticla Arieşul Turda, apropiindu-se de liderul din Recea.

“Ar fi normal să se respecte meritul sportiv. Sunt trei variante şi urmează să se ia o decizie. Este ciudată varianta barajului şi nu mi se pare normal şi corect să se dispute baraj. În primul rând, sunt jucători cărora le expiră contractele şi nu poţi să îi forţezi să mai joace. Plus că s-a decis să se joace la finalul lunii iulie, începutul lunii august ceea ce e foarte greu pentru că nu mai ai timp să pregăteşti dosarul pentru Liga a II-a. Cred că cea mai bună variantă este cea care s-a luat şi în campionatele din Europa care s-au închis, aceea de a îngheţa clasamentele, locul 1 promovează. Nu este normal pentru că noi am avut şi un meci greu la Cugir, acolo unde nu ne-au lăsat nici să intrăm cu maşinile în parcare, iar arbitrajul a fost cum a fost şi am avut şi două goluri anulate. De cealaltă parte, Baia Mare a avut un meci uşor. Înainte de asta eram la patru puncte de locul 2 şi oricum, această decizie ar fi şi o discriminare pentru celelalte două echipe de la noi din serie pentru că nu ar juca baraj. Toată lumea este nemulţumită dacă se va lua decizia asta, chiar m-au sunat colegii de la alte echipe din celelalte serie şi erau supăraţi”, a declarat Florin Gherasim, pentru ziarul Sportul Sălăjean.

ACS Fotbal Comuna Recea, pregătită pentru Liga a II-a

Deşi au fost zvonuri conform cărora echipa din Recea nu şi-ar dori să ajungă cu adevărat în cel de-al doilea eşalon, preşedintele şi finanţatorul echipei, Florin Gherasim, a făcut precizări în acest sens şi spune că echipa din Recea este pregătită pentru Liga 2, având şi o infrastructură sportivă foarte bună şi totodată este cu plăţile la zi.

“Am prezentat ieri în videoconferinţă că noi suntem un club care deţine cinci terenuri sintetice, deţinem cinci terenuri de dimensiuni normale şi avem legitimaţi peste 100 de copii din comună. Au fost zvonuri că la noi nu s-a dorit fotbal, nici vorba, la noi chiar s-a dorit şi avem şi o infrastructură bună pentru Liga a II-a. În plus de asta, nu avem nicio datorie nici la Federaţie, nici la stat şi nici la jucători sau antrenori. Suntem la zi cu toate plăţile”, spune finanţatorul echipei din Recea.

Urmează în perioada următoare să se ia şi o decizie finală, după ce va avea loc şi o discuţie între FRF şi Ministerul Sănătăţii, după cum ne-a informat Florin Gherasim.

Dacă totuşi se va lua decizia de a se disputa un baraj între primele două clasate, conducătorul echipei din Recea a întrebat în cadrul videoconferinţei de joi ce se va întâmpla în cazul în care, doamne fereşte, un jucător de la o echipă sau alta s-ar infecta cu noul virus.

“Eu am întrebat ce se va întâmpla în cazul în care se va infecta un jucător pentru că toată echipa ar trebui să intre în carantină, răspunsul pe care l-am primit a fost că dacă acest caz se va întâmpla, iar meciurile de baraj au fost deja programate, echipa infectată va pierde meciul. Sperăm să se gândească o soluţie potrivită şi să se ia cea mai bună şi mai corectă decizie”, a încheiat Florin Gherasim.

Rămâne de văzut ce decizie se va lua până la urmă şi daca va avea loc barajul pentru promovarea în Liga a II-a sau se va decide îngheţarea clasamentelor din prezent şi echipele de pe locul 1 promovează în cel de-al doilea eşalon.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL