Connect with us

Ştiri din Sălaj

Un preot adresează cuvinte de laudă Secţiei de Poliţie Rurală 4 Ileanda

Preotul a ţinut să le mulţumească poliţiştilor pentru modul în care s-au comportat în această perioadă în satul Gostila din comuna Poiana Blenchii


Poliţiştii sunt prezenţi în teren pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, dar şi pentru a se asigura că cetăţenii respectă prevederile Ordonanţelor Militare.

Şi pentru că siguranţa cetăţeanului este o prioritate a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, dispozitivul de siguranţă publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ileanda a fost suplimentat cu doi poliţişti (unul de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi unul de la Poliţia Municipiului Zalău).

Poliţistul de la Poliţia Municipiului Zalău a fost delegat la Postul de Poliţie Poiana Blenchii, din data de  01.04.2020 , pentru o perioadă de 60 de zile, iar poliţistul de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale a fost delegat începând cu data de 15.04.2020 , la Secţia de Poliţie Ileanda, tot pentru o perioadă de 60 de zile, este vorba despre Gabriel Terheş, fostul şef de la IPJ Sălaj.

În urma acestor măsuri a crescut gradul de siguranţă publică în rândul oamenilor. Drept dovadă, profesionalismul de care au dat dovadă poliţiştii în perioada stării de urgenţă a fost apreciat în scris de o familie din localitatea Gostila.

Redăm mesajul de mulţumire al familiei:

“Hristos a înviat!

Nu vă supăraţi, am vrea să lăsăm un mesaj de mulţumire şi apreciere pentru Poliţia din Ileanda, noi am dori să fie cea vizibil pe pagina instituţiei dumneavoastră, considerăm că e destul de denigrată Poliţia Română în ziua de azi.

Vă adresăm felicitări pentru modul profesionist în care aţi acţionat şi pentru curajul de care aţi dat dovadă în lupta cu COVID 19, din satul Gostila, judeţul Sălaj.

Vouă nu a fost frică, aţi fost pentru noi, cei aflaţi în izolare, şi medici, şi poliţişti, şi consilieri, şi psihologi, şi primari, şi dsp-işti, şi prefecţi (tot ceea ce alţii nu au fost).

Datorită modului exemplar în care v-aţi îndeplinit atribuţiile de serviciu, această perioadă  pentru noi a fost mai uşoară.

Jos pălăria pentru voi, districtul Poliţiei Ileanda şi posturile de poliţie din subordine!

Vă mulţumim!

Pr. Sabău Marius şi familia“

Totodată, în funcţie de nevoile instituţiei, delegarea mai poate fi prelungită.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj