Connect with us

Ştiri din Sălaj

MINUNEA din noaptea Învierii: Incendiul de la casa parohială Zimbor a făcut totul scrum, mai puțin cele sfinte! VIDEO și FOTO


Incendiul violent izbucnit în noaptea Învierii la casa parohială din Zimbor a mistuit acoperișul, dar și interiorul casei. Incredibil, dar adevărat: din imobilul serios afectat au fost scoase icoanele, o cruce din lemn, Biblia și un Ceaslov, nefiind atinse de flăcări!


În noaptea Învierii, mare necaz s-a abătut asupra preotului din comuna Zimbor. În timp ce făcea slujba de Înviere, casa parohială a fost cuprinsă în flăcări. De precizat că întreaga familie a preotului Rusalim Durnea, adică doamna preoteasă (n.r. doamna directoare de la Școala Gimnazială Zimbor) și cei trei copii – adică doi băieți ce urmează teologia și fata, mezina familiei, erau la biserică.

Undeva pe la orele doi ale nopții, un vecin a fost trezit de lătratul câinelui, care nu se mai oprea. Ieșit în curte, bărbatul a remarcat că acoperișul de la casa parohială se afla în flăcări, situată undeva la aproximativ 400-500 de metri de Biserica Ortodoxă. El l-a sunat de urgență pe primar Gabriel Mureșan, a încercat să vorbească cu preotul și cu preoteasa, iar apoi a sunat la 112.

La fața locului au ajuns echipaje de la Punctul de lucru Sânmihaiu Almaşului și mai apoi Garda de pompieri Hida. Pompierii militari s-au luptat zeci de minute cu flăcările, care s-au extins și în locuință. Din câte se pare, incendiul a pornit de la coșul de fum.

Intervenția echipajelor de pompieri au fost în zadar, deoarece acoperișul și interiorul imobilului s-au făcut scrum. Au rămas doar zidurile de cărămidă. Altfel spus, locuința preotului de la Zimbor arată acum dezastruos și niciun bun nu s-a mai putut salva.

Mai există minuni! În mod miraculos, însă, din interiorul casei au fost salvate mai multe obiecte sfinte, ce nu fuseseră atinse de flăcări violente care au mistuit totul!!!

Este vorba de mai bine de 10 icoanele, o cruce din lemn, Biblia și un Ceaslov, care sunt intacte! La fel și veștmintele preotului.

Totodată, în zona arhivei, dosarele au rămas neatinse. Acolo era toată arhiva, încă de când exista biserica de lemn, construită acum câteva sute de ani!

O localnică a fotografiat Minunea din noaptea Învierii și s-a minunat.

”În Noaptea de Înviere, casa parohială din Zimbor, totul s-a făcut scrum, mai puțin icoanele, o cruce din lemn, Biblia și un Ceaslov. Minunile există! 🙏 Hristos a înviat!”, a punctat femeia. 

 

        

 

 

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj