Connect with us

Ştiri din Sălaj

Ministrul Agriculturii: Creșterea porcilor în gospodării NUMAI cu norme minime de biosecuritate


Creșterea porcilor în gospodării nu va fi interzisă, dă asigurări chiar ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Într-un mesaj transmis în această seară, după întâlnirea avută la MADR cu conducerea ANSVSA, șeful de la Agricultură subliniază că gospodarii care vor vrea să crească porci după metoda tradițională vor putea face acest lucru numai ”cu respectarea unor norme minime de biosecuritate”, potrivit AGROINTEL.RO


Iată, integral, mesajul ministrului Adrian Oros referitor la ordinul președintelui ANSVSA publicat în dezbatere publică și care, printre altele, interzice creșterea suinelor în aer liber, reproducția porcilor în gospodării și comercializarea suinelor din gospodării:

”În stilul caracteristic, PSD minte și dezinformează. De azi dimineață, în mediul online și nu numai a apărut dezinformarea că Guvernul interzice creșterea porcilor în gospodării.

După ce timp de doi ani PSD nu a fost în stare să gestioneze evoluția pestei porcine africane în România, care a cuprins toată țara generând pagube uriașe atât crescătorilor, dar și consumatorilor prin creșterea prețului cărnii de porc, azi, pentru a-și masca incompetența, PSD lansează o minciună grosolană care are menirea de a panica populația fără a avea un sâmbure de adevăr.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu interzice și nu limitează creșterea porcilor în gospodăriile populației din România.

Este în dezbatere publică, conform procedurii legale, un proiect de ordin prin care se stabilesc reguli minimale de bună practică în creșterea porcilor, acestea fiind benefice pentru creșterea suinelor în sistem gospodăresc, dar și pentru dezvoltarea micilor ferme comerciale și a celor industriale.

În urma consultării cu crescătorii, cu asociațiile de fermieri și cu asociațiile procesatorilor de carne va rezulta un proiect de ordin care va stabili reguli generale de biosecuritate pentru prevenirea și combaterea bolilor majore la porcine.
Este nevoie de un program de măsuri care să diminueze la minimum pagubele economice cauzate de răspândirea virusului pestei porcine africane pe teritoriul Românei și care să permită relansarea activității în creșterea porcinelor și în procesarea cărnii de porc.

Asigurăm toți cetățenii că, în România, vor putea crește porci în gospodăria proprie, cu respectarea unor norme minime de biosecuritate”.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj