Connect with us

FOTBAL

Sportul Şimleu a început pregătirile pentru retur

Liderul s-a reunit sâmbătă, iar la primul antrenament din 2020, antrenorul George Zima a avut la dispoziţie 24 de jucători


Cu cinci săptămâni înainte de reluarea Ligii a IV-a, Sportul Şimleu a revenit la treabă, iar sâmbătă a avut loc reunirea lotului, la Stadionul “Măgura” din Şimleu Silvaniei. La primul antrenament din 2020, antrenorul George Zima a avut la dispoziţie nu mai puţin de 24 de jucători, între care s-au aflat şi câţiva juniori.

Patru antrenamente pe săptămână a programat antrenorul liderului, urmând ca la fiecare final de săptămână, gruparea de sub Măgură să susţină câte un joc amical. Primul va fi sâmbătă, în deplasare la Recolta Dorolţ, liderul Seriei B din Liga a IV-a Satu Mare.

“Am început pregătirile cu un program precum echipele din Liga a III-a.Suntem o echipă tânără şi încercăm să suplinim lipsa de experienţă cu pregătire”, a spus antrenorul George Zima.

Eduard Trinka şi Adelin Neaga sunt primele achiziţii la Sportul Şimleu, dar liderul va mai face şi alte achizţii, în perioada următoare.

În luna februarie, Sportul Şimleu mai joacă amicale cu Universitatea Oradea, CSC Sânmartin, CAO Oradea, Luceafărul Oradea şi SCM Zalău.

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in FOTBAL