Arbitrii sălăjeni au ratat examenele de promovare la Liga a II-a şi Liga a III-a

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 60 views
A+A-
Reset

Fiind şi o concurenţă acerbă, niciunul dintre cei şase arbitri sălăjeni nu a reuşit să obţină o notă suficient de bună care să le asigure promovarea într-un eşalon superior


Comisia Centrală a Arbitrilor a organizat în urmă cu două săptămâni examene de promovare în loturile ligilor a II-a şi a III-a pentru arbitri şi arbitri asistenţi, iar CJA Sălaj a trimis nu mai puţin de şase arbitri la aceste examene. În “febra” testelor pentru promovarea în lotul divizionar B s-a aflat Răzvan Lădar la arbitri, iar Sergiu Corb, Sergiu Duma şi Flavius Seiche la asistenţi, însă niciunul dintre ei nu a reuşit să obţină o notă suficient de bună care să le asigure promovarea. După susţinerea probelor fizice şi a testului teoretic s-a făcut o medie, iar dintre cei patru sălăjeni, Răzvan Lădar a obţinut cea mai bună notă (8.39), fiind pe locul 20 dintr-un total de 44 de arbitri care au participat la acest examen.

La asistenţi, cei trei sălăjeni nu au rupt “gura târgului” la examenul pentru Liga a II-a, dar Flavius Seiche s-a prezentat cel mai bine, media sa finală fiind 8.26. Sergiu Duma şi Sergiu Corb au fost mai slab pregătiţi, astfel că au obţinut o medie finală de 7.78, respectiv 7.28. La asistenţi au fost 64 de candidaţi, însă dintre cei trei sălăjeni, Flavius Seiche a fost în primii 30. La examenul pentru promovarea în Liga a III-a, din Sălaj au participat David Sacota şi Ştefan Bîrjac, însă primul a susţinut doar examenul teoretic, probele fizice urmând să le susţină peste câteva săptămâni. La asistenţi, Ştefan Bîrjac a obţinut media finală 7,90, departe de locurile promovabile. Oricum, atât David Sacota, cât şi Ştefan Bîrjac fac parte şi din programul de dezvoltare “Cavalerii Viitorului” şi în cazul unor rezultate bune la probele teoretice, fizice, dar şi practice pot avea  o şansă de promovare în Liga a III-a.

Să mai spunem că la examenele de săptămâna trecută, 44 de candidaţi s-au luptat pentru două locuri la arbitri Liga a II-a, iar la asistenţi au fost 64 de candidaţi pe trei locuri. Cam aceeaşi situaţie a fost şi la Liga a III-a, unde 39 de “centrali” s-au luptat pentru trei locuri, iar 64 de asistenţi pentru primele cinci locuri.

“Vreau să-i felicit pe arbitrii care săptămâna trecută au participat la examenul de promovare la Liga a II-a şi Liga a III-a. Concurenţa a fost foarte mare, cerinţele CCA pe măsură, iar diferenţele foarte mici dintre notele finale, arată că orice detaliu şi greşeală te poate costa. Chiar dacă au avut rezultate bune, din păcate în acest an nu au reuşit ce şi-au propus. Sper ca la următorul examen, cu o pregătire şi mai bună, sa reuşească să promoveze la un nivel superior, pentru că fiecare dintre ei poate să reuşească acest lucru. În acelaşi timp, mă bucur că printre cei aproximativ 50 de arbitri şi arbitri asistenţi rămaşi în programul de “talente”, în urma testelor susţinute, au rămas şi cei doi reprezentanţi ai noştri, David Sacota şi Ştefan Bîrjac. Ei urmează să fie testaţi la sfârşitul lunii noiembrie, in pasul 3 al programului, şi sper ca rezultatele obţinute, să le permită delegarea şi la jocurile de Liga a III-a. Eu le ţin pumnii şi le urez mult succes”, a declarat Gabriel Bârjac, preşedintele CJA Sălaj.

 

 

You may also like

Leave a Comment