Tensiune la HC Zalău – Andreea Bujor, exclusă din lot. Handbalista a fost trimisă la echipa de tineret

by Călin ONICAŞ
1 comment 197 views
A+A-
Reset

Dacă motivul prezentat de club ar fi actele de indisciplină din ultima perioadă ale jucătoarei, există voci care spun că decizia conducerii vine ca urma a faptului că Bujor nu doreşte să îşi prelungească contractul cu HC Zalău. Ca urmare, handbalista va fi trimisă la echipa de tineret sau ar putea fi transferată la o altă echipă, dar numai în schimbul unei sume de 25.000 de euro.  Conform unor zvonuri, ea ar fi semnat deja cu o altă formaţie din Liga Florilor!

Din păcate, Andreea Bujor (n. 30 noiembrie 2001) a devenit deja un caz în handbalul românesc. Considerată acum câţiva ani o nouă Valeria Motogna, jucătoarea în vârstă de 22 de ani se află acum într-o situaţie extrem de delicată.

Luată în colimator de către Gheorghe Tadici, handbalista a fost exclusă din lotul grupării sălăjene. Ea nu a făcut parte din lotul echipei HC Zalău pentru stagiul montan de la Cheile Grădiştei, dar nu s-a aflat nici pe foaia de joc la partidele de la turneul din Slatina.

Bujor nu a mai fost lăsată nici să se antreneze alături de colegele sale, astfel că ea s-a pregătit individual la sala de forţă. Începând din această săptămână, se pregăteşte cu echipa de tineret, sub comanda antrenoarei Vali Motogna.

Se pare că ea nu mai are voie nici să servească masa cu echipa mare și mănâncă tot cu fetele de la tineret. Într-un cuvânt, ea este marginalizată total.

Clubul anunţă că motivul acestor sancţiuni ar fi desele acte de indisciplină de care a dat dovadă handbalista în ultima perioadă. Andreea Bujor este acuzată de comportament neadecvat, de lipsă de implicare la antrenamente şi la meciuri, dar şi că ar fi sfidat pe toată lumea, mai ales după ce a decis de capul ei să părăsească stabilimentul unde sunt cazate toate jucătoarele.

Cel puţin deocamdată, jucătoarea nu a dorit să îşi spună punctul de vedere pe acest subiect. Există, însă, multe voci care spun că – de fapt – toată această nebunie a început în momentul în care Andreea Bujor a anunţat că nu îşi prelungeşte înţelegerea cu HC Zalău, contractul fiind scadent în vara anului 2024.

Conform unor surse, între handbalistă şi antrenorul Gheorghe Tadici ar fi avut loc şi un conflict mult mai aprins, după meciul amical cu CSM Deva disputat la începutul lunii decembrie.  Antrenorul ar fi înjurat-o şi jignit-o, iar aceasta nu a mai suportat situaţia şi ar fi răspuns cu aceeaşi monedă. Spiritele s-au încins la maxim şi situaţia era să degenereze, fiind cu greu aplanată. 

În aceste condiţii, zilele handbalistei la HC Zalău sunt numărate. Deocamdată, ea a fost exclusă din lot şi trimisă la echipa de tineret. Scăparea ei ar fi un transfer la o altă echipă. O astfel de variantă ar putea fi luată în calcul şi de club, doar în schimbul unei sume de 25.000 de euro!

Şanse minime ca o altă echipă să ofere o astfel de sumă pentru câteva luni, deoarece Andreea Bujor va deveni liberă în vară, când poate fi transferată gratis. Din câte se pare, handbalista a şi semnat cu o altă echipă din Liga Florilor, este vorba de Măgura Cisnădie, grupare pentru care va evolua din sezonul viitor.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 20 decembrie.

You may also like

1 comment

nae 15 December 2023 - 18:30

Tadici antrenor?!?!?! Conduita reprobabila, fara respect fata
de jucatoare, cu aroganta ce-l caracterizeaza, n-a fost, nu este si nici nu vafi un veritabil antrenor! Practicarea sportului, presupune fara indoiala, existenta unui cadru educativ, moral, care in cazul d-lui Tadici, lipseste cu siguranta!

Reply

Leave a Comment

error: Content is protected !!