Alina Czeczi, de pe semicerc, în rochie de mireasă. GALERIE FOTO și VIDEO

by Călin ONICAŞ
0 comment 6,8K views
A+A-
Reset

Anul 2017 poate fi considerat unul plin de împliniri pentru handbalista originară din Zalău. După ce a cucerit medalia de argint cu Dunărea Brăila, extrema în vârstă de 27 de ani şi-a unit destinele cu alesul inimii, un pompier cu care s-a văzut prima dată cu ocazia unui joc de hanbdbal disputat de HC Zalău la Craiova, în urmă cu mai bine de 4 ani


După ce în trecut judeţul Sălaj a avut mai multe reprezentante la echipe din prima ligă de handbal feminin, acum putem număra pe degetele de la o singură mână handbalistele originare din judeţul nostru, care joacă în Liga Naţională.

Printre ele se numără şi Alina Czeczi, cea care până în anul 2013 a evoluat la HC Zalău, club cu care a cucerit o medalie de bronz, dar a jucat şi o finală de Cupa EHF. A urma o perioadă de trei ani la HC Dunărea Brăila, iar în vara anul 2016 a semnat un contract cu Măgura Cisnădie. După niciun tur de campionat, extrema a revenit la Brăila, cu care în acest sezon a devenit vicecampioană naţională!

Anul 2017 a fost unul reuşit pentru zălăuancă, nu doar pe plan sportiv ci şi pe plan personal, după ce sâmbătă Alina Czeczi şi-a unit destinele cu alesul inimii – Ionuţ Vătu. Cei doi formează o relaţie de mai bine de patru ani şi s-au cunoscut tocmai după un meci de handbal, în Sala Polivalentă din Bănie, unde s-au duelat SCM Craiova şi HC Zalău, Alina Czeczi evoluând pe vremea respectivă în tricoul Zalăului.

Anul trecut cei doi au făcut logodna, iar nunta a fost programată sâmbătă, la Craiova, oraşul de origine a mirelui – Ionuţ Vătu, pompier de meserie. Mai întâi, tinerii au trecut pe la Primăria Craiova, unde au spus “DA” în faţa ofiţerului de stare civilă. Alături de ei au fost şi cele două perechi de naşi, iar aici trebuie precizat că din partea miresei, părinţii spirituali au fost Marius şi Georgiana Ciuciulete, tot o handbalista care joacă la Corona Braşov şi care a rămas în relaţii foarte bune cu Alina Czeczi, cele două fiind colege ani buni, la Zalău. Din partea mirelui, Duculescu Robert şi Diana au fost părinţii spirituali. Tinerii însurăţei şi-au jurat credinţă şi iubire şi în faţa lui Dumnezeu, iar cununia religioasă a avut loc la Biserica “Sfântul Ilie” din Craiova.

A urmat apoi petrecerea la Restaurantul “Europeca”, acolo unde după orele 20.00 şi-au făcut apariţia şi cei peste 200 de invitaţi. Printre aceştia s-au numărat şi handbaliste, iar lista a fost deschisă de colegele de la Dunărea Brăila, este vorba de Diana Axinte și Ştefania Epureanu, iar printre invitaţii de la vicecampioana României s-a numărat şi Dragoş Chiriţă, directorul executiv.

Fostă colegă cu Alina Czeczi la Brăila – Nicoleta Safta a fost şi ea prezentă la eveniment, nu doar ca şi simplu invitat, jucătoarea de la HCM Rm. Vâlcea fiind şi domnişoară de onoare! Lista invitaţiilor din handbal a mai continuat cu Nicoleta Eşanu şi ea fostă jucătoare la Dunărea, dar car anul trecut a evoluat pentru Danubius Galați. A fost o petrecere pe cinste ce a durat până în zori de zi, iar fondul sonor a fost asigurat de Liviu Dică – un solist vocal cunoscut în zona Olteniei.

“A fost cel mai important eveniment din viaţa noastră şi le mulţumim celor care ne-au onorat cu prezenţa şi au ţinut să fie alături de noi în aceste momente. Le mulţumim şi celor care ne-au transmis gânduri bune şi mesaje. Cei prezenţi la eveniment, cred că s-au distrat pe cinste. S-a dansat toată noaptea şi lumea s-a simţit bine. Am avut o nuntă reuşită”, a spus Alina Czeczi.

Cum în acestă perioadă Alina Czeczi este încă în vacanţă, Dunărea Brăila urmând să se reunească la începutul lunii iulie, pentru tânăra pereche va urma “luna de miere” care este programată în Spania.

Pe plan sportiv, să spunem că Alina Czeczi va continua să joace la Dunărea Brăila, formaţie cu care şi-a prelungit contractul în această vară.

You may also like

Leave a Comment