Birocrația este o problemă nu numai în România sau Zalău, ci în întreaga lume. La noi, mai ales în trecut, ea se asocia cu lipsa de transparență a autorităților.
Una dintre cele mai eficiente modalități de luptă împotriva ei o reprezintă digitalizarea, care are, în plus, două mari avantaje: este un domeniu bogat finanțat de Uniunea Europeană și asigură în sine o relație mai comodă cu autoritățile pentru cetățean. Îmi propun următoarele măsuri:
• Punerea la punct un sistem de e-guvernare (guvernare electronică) complet, în care locuitorii Zalăului să își poată desfășura întreaga relație cu primăria și alte autorități locale online, de la depunerea de petiții electronice la notificarea și plata taxelor
• Crearea de comunități virtuale hiperlocale, în care cetățenii să-și poată spune cuvântul în privința deciziilor care îi privesc nemijlocit
• Un sistem de bugetare participativă online, în care cetățenii să își poată spune cuvântul asupra investițiilor
• Respectarea cu strictețe a normelor de protecție a datelor personale
• Conectivitate gratuită de tip Wi-Fi în principalele locuri publice ale Zalăului, pentru toți locuitorii orașului
• Implicarea Primăriei în educația digitală a categoriilor de cetățeni care au necesități în acest sens, pentru a preveni apariția „diviziunii digitale” (situația în care cetățenii neconectați încep să aibă dificultăți din cauza neconectării)
• Scăderea drastică a cantității de hârtie implicate în actul administrativ, cu obiectivul dispariției ei totale în viitor.
Comandat de: PARTIDUL NATIONAL LIBERAL – Filiala Sălaj
Executat de: SC Sportul Sălăjean SRL
Cod unic de Identificare AEP 21240015