Acțiuni în Sălaj. Peste 20 de permise reținute de polițiștii sălăjeni pentru consum de alcool și viteză

by Mihai POP
0 comment 36 views
A+A-
Reset

În această perioadă, polițiștii rutieri au acționat în trafic, pe principalele artere din județ, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și de disciplină în trafic


În perioada 9 – 11 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, alături de jandarmii sălăjeni, au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.

Astfel, au fost desfășurate 21 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 43 de filtre, în acțiuni fiind implicați 204 de polițiști sălăjeni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători de la acțiuni speciale, 92 de jandarmi, 6 polițiști locali și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 648 de persoane, au fost controlate 648 autovehicule și au fost efectuate 306 testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

Ca măsură complementară, pentru neregulile constatate la regimul rutier, polițiștii au reținut 24 de permise de conducere, dintre acestea 10 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale, două pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 12 pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii sălăjeni au aplicat 288 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 68.680 de lei.

Din totalul sancțiunilor, 230 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice, 48 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, iar 10 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor altor acte normative.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate la sfârșit de săptămână, polițiștii sălăjeni au continuat acțiunile pentru informarea participanților la trafic cu privire la noile modificări ale Codului Penal.

Astfel, conducătorii auto opriți în trafic au fost informați de polițiști despre faptul că, un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Totodată, conducătorii auto au fost informați despre faptul că, pe toate categoriile de drumuri publice, sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.

Polițiștii sălăjeni vor continua acțiunile în sistem integrat și în perioada următoare, pentru siguranța cetățenilor și pentru impunerea fermă a legii.

You may also like

Leave a Comment