Responsive Menu
Add more content here...


Acțiune de PROTEST împotriva neglijării și poluării râurilor și lacurilor ”Vâslim pentru ape curate”

Asociația ”Pe ape”, pentru protejarea întinderilor de apă din țară, organizează în perioada 22-30 iunie o acțiune inedită de protest pe toată lungimea râului Someș, de la formarea lui în zona localității clujene Mica, până la Dar, în județul Satu Mare

by Mihai POP
0 comment 167 views
A+A-
Reset

Acţiunea de protest împotriva neglijării și poluării râurilor și lacurilor denumită „Vâslim împreună pentru ape curate” demarează sâmbătă, 22 iunie, pe râul Someş, în judeţul Cluj, la Dej şi vor fi parcurşi 246 de kilometri, în 9 zile, pe ape.

„Vâsliţi cu noi pe tot traseul sau în oricare dintre cele nouă zile – iar dacă nu se potriveşte nicicum, haideţi pe mal, să schimbăm două vorbe despre cât de poluate sunt apele noastre şi cum putem schimba situaţia aceasta”, anunţă organizatorii protestului.

Someş24. Vâslim pentru ape curate!

Resursele de apă ale planetei sunt imense; în acelaşi timp, ele nu sunt infinite. Populaţia este în continuă creştere şi, astfel, are nevoie de tot mai multe resurse, inclusiv de apă.

În România, populaţia scade în ritm accelerat (natalitate scăzută, emigrație ridicată), însă mari consumatori de apă există în continuare. Dacă necesarul de apă al acestora poate fi acoperit cu relativă uşurinţă, modul în care este exploatată apa lasă extrem de mult de dorit.

Cum acţiunile întreprinse la diferite niveluri pentru a împiedica exploatarea neadecvată a râurilor şi lacurilor nu au avut întotdeauna rezultatul scontat, dorim să ne alăturăm celor care instituţii, organizații, asociații sau simpli cetăţeni se luptă cu ignoranţa, neglijența, nepăsarea sau iresponsabilitatea persoanelor care provoacă daune apelor, florei şi faunei menținute în viaţă de acestea şi, nu în ultimul rând, comunităților omeneşti, mai transmit organizatorii.

Pentru a atrage atenţia populaţiei şi autorităților asupra stării râului, vom vâsli pe Someş din locul în care acesta se formează, prin unirea Someşului Mic şi a Someşului Mare, la Dej şi până la Dara (județul Satu Mare), ultimul loc înainte de granița cu Ungaria unde se poate ieși cu barca de pe râu.

Cu alte cuvinte, pe toată lungimea Someşului românesc. Este vorba, aşadar, despre aproximativ 250 de kilometri (246 măsuraţi pe hartă, mai mulți, pe apă), pe care estimăm să îi parcurgem în nouă zile. Unii dintre participanți vor vâsli pe întreg traseul, ceilalți alăturându-li-se pe parcurs pentru câteva ore sau câteva zile.

Numărul celor care şi-au manifestat dorinţa de a participa este destul de mare în jur de 40-, însă, din cele mai variate motive, unii dintre aceştia au fost nevoiţi să se retragă în ultimele momente (deplasări în interes de serviciu, concedii, examene etc.). Şase sau şapte ambarcaţiuni bărci cu våsle, caiace, SUP-uri-vor porni hotărâte sâmbătă-dimineața din Dej, altele alăturându-li-se in zilele următoare, în două-trei puncte de pe traseu.

Acţiunea se constituie într-o primă etapă dintr-o serie menită să schimbe, prin activități similare, dar şi prin programe şi activități educaţionale, mentalități, practici, obiceiuri şi, astfel, starea şi soarta apelor noastre.

Socotim că parteneri fireşti în această acțiune trebuie să ne fie Apele Române, Consiliile Judeţene Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare, primăriile localităţilor de pe malurile râului şi ale afluenţilor săi, precum şi organizaţii şi asociații de mediu, ţelul nostru, al tuturor, fiind unul şi acelaşi: ape curate.

”Sunt Horea Nașcu, lector la Universitatea din Baia Mare (Departamentul de Filologie si Studii Culturale). Acum trei ani, trecând trei granițe, am parcurs 2.220 km într-o barca penumatică, de pe Râul Săsar din Baia Mare până la Sulina și Marea Neagră, iar acum organizez evenimentul, tot singular, „Somes24. Vâslim pentru ape curate!” desfășurat pe întregul parcurs al Somesului românesc (246 km, de la Dej, Cluj, până la Dara, Satu Mare) in intervalul 22-30 iunie 2024”, transmite organizatorul.

CÂND: 22-30 iunie 2024.
UNDE: Pe rîul Somes, de la Dej (Cluj) la Dara (Satu Mare).
Fiecare ambarcațiune se poate alătura grupului de la început pînă la sfîrșit sau pe orice bucată de rîu, indiferent cît de lungă sau scurtă.
Distanța totală: 246 km, 9 zile.
CUM: În orice tip de ambarcațiune, de la barcă cu vîsle până la caiac, canoe, SUP sau camera de tractor (aceasta, în special pentru cei nostalgici!).
Dacă nu aveți barcă, va vom da noi una. În schimb, va trebui să faceți o donație de 1 (un) leu către asociație. („Mai mult?” ziceți?? Ha, cine suntem noi să va spunem cît să cheltuiți din propriii voștri bani?!)
Înotați pe lîngă noi dacă aveți curajul – ca Avram Iancu pe ultimii 100 de kilometri de riu!

CE să aveți la voi (pe lîngă barcă) pentru o călătorie de câteva ore/o zi:
– șapcă,
– tricou cu mîneci scurte,
– cămașă/tricou cu mîneci lungi,
– pantaloni scurți și lungi,
– cremă pentru protecție solară,
– cremă/spray împotriva insectelor,
– sandviciuri, fructe… orice veți vrea să mîncați,
– lichide (în cantitate suficientă; bere, vin etc.: numai după instalarea corturilor!),
– termos pentru băuturi calde/reci,
– aparat de fotografiat și/sau filmat,
– telefon,
– încărcator,
– baterii externe;

pentru întreaga călătorie, toate cele de mai sus, plus:
– cort,
– sac de dormit,
– saltea de dormit,
– haine suplimentare, inclusiv impermeabile (pantaloni, jacketă/pelerină),
– pijama,
– prosop,
– pereche suplimentară de pantofi/ghete,
– alimente și lichide în funcție de numărul de zile petrecut pe apă,
– cană de călătorie,
– vase de gătit pentru camping,
– lanternă frontală și/sau de alt tip,
– briceag/cuțit/toporișcă.

Recomandate tuturor:
– vestă de flotabilitate/salvare,
– saci impermeabili.

CINE: Oricine poate să stea în soare perioade lungi de timp (ore/zile) și poate vîsli fără să sufere un atac de cord. Dacă nu sînteți siguri de starea sănătății voastre, vă rugăm să vă faceți o programare la medicul de familie!

ATENŢIE! Copiii și adolescenții trebuie neapărat să fie însoțiți de un adult. Nu vor fi în grup persoane însărcinate cu supravegherea minorilor”, este mesajul organizatorilor protestului „Vâslim împreună pentru ape curate”.

Horea Nașcu („De la Baia Mare la Sulina, prin Baziaş, cu barca”)/Asociaţia PE APE

You may also like

Leave a Comment