Responsive Menu
Add more content here...


Acțiune caritabilă inițiată de către echipele de fotbal Cetatea Buciumi și Barcău Nuşalău pentru orfanul de 13 ani de la Preoteasa

Fotbalul unește și reunește oameni și suflete

by Tiberius NICODA
0 comment 208 views
A+A-
Reset

La inițiativa conducătorilor celor două echipe s-a desfășurat sâmbătă  11 mai 2024, la baza sportivă Buciumi o partidă de fotbal între echipele 𝐂𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐁𝐮𝐜𝐢𝐮𝐦𝐢 și 𝐁𝐚𝐫𝐜ău Nușfalău, contând pentru etapa a XXIII-a din cadrul Ligii a IV-a Sălaj.

Cu această ocazie s-au strâns  fonduri pentru a contribui la construcția unei case pentru Nicușor- tânărul din Preoteasa rămas singur,fără părinți la doar 13 ani!

Meciul de fotbal disputat între echipele 𝐂𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐁𝐮𝐜𝐢𝐮𝐦𝐢 și 𝐁𝐚𝐫𝐜ău Nușfalău,  a avut motivația și scopul de a-l ajuta pe Nicușor, copilul de 13 ani greu încercat de soartă în urma unui incendiu devastator.

Nicușor îndrăgește fotbalul și a asistat la meci , fiindu-i acordat privilegiul de a executa lovitura de începerea meciului dintre cele două echipe de fotbal.


Jucătorii, antrenorii și conducătorii celor două echipe și-au dorit ca să strângă împreună o sumă de bani pentru a contribui la cumpărarea materialelor necesare construcției unei case noi pentru Nicușor. 

La fel, spectatorii prezenți la acest joc au  fost invitați și au  putut contribui la această cauză, gazdele pregătind o urnă în care fiecare participant la joc a contribuit după posibilitățile fiecăruia. 
Invitatul de onoare la acest meci a fost chiar Nicușor  iar gazdele jocului,  i-au asigurat simbolic executare loviturii de începere.

Categoric, inițiativa organizatorilor acestei competiții dublată de acțiunea umanitară care vizează ajutorarea lui Nicușor, a fost una lăudabilă, reușită și de suflet demonstrând că fotbalul unește.

𝐍𝐢𝐜𝐮𝐬̦𝐨𝐫 𝐯𝐚̆ 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐮𝐦𝐞𝐬̦𝐭𝐞!
Așa cum spuneam și mai înainte, acțiunea caritabilă de la jocul 𝐂𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐁𝐮𝐜𝐢𝐮𝐦𝐢 – 𝐁𝐚𝐫𝐜𝐚̆𝐮 𝐍𝐮𝐬̦𝐟𝐚𝐥𝐚̆𝐮 a fost un real succes!
Tânărul Nicușor și-a arătat față de organizatorii evenimentului recunoștința, cu atât mai mult cu cât acesta  a declarat că îndrăgește fotbalul, pe care îl și practică în mod organizat la Valcău sub comanda profesorului Liviu Feraru.
Plin de emoție Nicușor a mulțumim pentru invitație și s-a declarat foarte încântat să fie alături de cele două echipe și de organizatorii actului caritabil.

Pentru a-i abate atenția de la grijile și greutățile zilnice,pentru a-i însenina ziua, Nicușor participat la demersurile premergătoarea începerii partidei, ieșind împreună cu jucătorii pe terenul de joc, participând mai apoi la tragerea la sorți efectuată de arbitrul partidei. Ulterior, în mod simbolic, tânărul a executat lovitura de începere a partidei.
La finalul partidei, componenții echipei noastre, împreună cu gazdele de la 𝐁𝐮𝐜𝐢𝐮𝐦𝐢 au pus mână de la mână și au strâns o sumă importantă de bani, contribuind la aceasta și o parte din spectatorii prezenți la spectaculosul joc dintre 𝐂𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 și Barcău în care s-au marcat nu mai puțin de 11 goluri!

Mai mult, urmarea mediatizării cazului lui  Nicușor pe pagina de Facebook a clubului Barcău Nușfalău, mai mulți cetățeni din Nușfalău au donat sume de bani în contul deschis pentru această cauză de către Părintele din Preoteasa, iar alții au decis să doneze diverse materiale de construcții pentru locuința care urmează să fie ridică pentru Nicușor.
Adresăm și felicitările noastre pentru inițiatorii și participanții la acest eveniment caritabil și apreciem omenia și empatia de care au dat dovadă în a sprijini și susține material și moral pe Nicușor cel bătut de soartă la o vârstă atât de fragedă și că prin gestul lor minunat i-au înseninat ziua și zilele ce-i vor urma.
Respect și considerație!

You may also like

Leave a Comment