ACS Dia Guard câştigă din nou Memorialul Radu Gog la open. PPC Automobile s-a impus la old boys

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 177 views
A+A-
Reset

Cea mai aşteptată competiţie a începutului de an şi-a desemnat câştigătoarele. Ediţia a XVIII-a a Memorialului Radu Gog a avut loc la finele săptămânii trecute, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv “Avram Iancu” din Zalău. Competiţia a adunat la start aproape 20 de echipe la trei categorii de vârstă şi s-a desfăşurat pe durata a două zile.

Au fost meciuri spectaculoase, pline de intensitate şi suspans, unele fiind decise în urma executării loviturilor de departajare. La Open au fost întocmite patru grupe, trei a câte trei echipe şi o grupă de patru. Primele două clasate din fiecare grupă au ajuns în sferturi, în timp ce ultimele clasate au ajuns pe tabloul “Cupei Consolării”, cupă câştigată de Tenaris.

În urma jocurilor disputate la Open, 94 Generation, Venus Giurtelec, ACS Dia Guard, Cetatea Buciumi, Rechinii Lux Invest, TDI , Hidroweld şi Boldor Florex Hida au fost echipele calificate în sferturile de finală.

Au fost dueluri intense în această fază, în special la duelul dintre ACS Dia Guard şi Venus Giurtelec. Însă, multipla câştigătoare a competiţiei a trecut cu bine şi s-a calificat în semifinale, acolo unde a dat peste Hidroweld, echipă condusă de Mihai Jugrestean.

ACS Dia Guard s-a impus la loviturile de departajare, în timp ce în cealaltă semifinală, 94 Generation a trecut de Boldor Florex Hida – finalista de anul trecut.

Finala a fost una fără istoric, fiind dominat de la un capăt la celălalt de către ACS Dia Guard care a trecut cu 7 – 0 de 94 Generation, adjudecându-şi din nou trofeul.

La old boys, cele patru echipe înscrise au jucat fiecare cu fiecare, meciurile având o intensitate mare şi la această categorie. Deşi a câştigat ultimele ediţii, Ady Com nu a putut repeta performanţa şi în acest an când Memorialul Radu Gog are o câştigătoare în premieră. Este vorba despre PPC Automobile, grupare condusă de Samir Sabou.

Însă, mai multe detalii despre ediţia din acest an a Memorialului Radu Gog, în ziarul Sportul Sălăjean din 10 ianuarie.

You may also like

Leave a Comment