Accident mortal în ziua de Crăciun – Un bărbat de 47 de ani a decedat, după ce s-a răsturnat cu maşina în curtea unui imobil

by Mircea ARDELEAN
0 comment 87 views
A+A-
Reset

Tragedia s-a petrecut în această după-amiază, pe raza comunei Cizer, iar victima este o persoană din comună

La data de 25 decembrie, la ora 15.27, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în localitatea Cizer s-a produs un accident rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 47 de ani, din localitatea Cizer, conducea un autoturism pe Drumul Județean 108 G, pe direcția Cizer – Plesca.

În împrejurări ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, acesta nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, iar într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers.

Pe o porțiune de drum în pantă ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat în curtea unui imobil.

Din nefericire, în urma gravului accident rutier, bărbatul de 47 de ani a decedat.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier”, a mentionat Ioana Lascău – purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sălaj.

You may also like

Leave a Comment