A revenit Gabriel Caba. Jucătorul a semnat un nou contract cu Şimleul

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 53 views
A+A-
Reset

Dat ca şi plecat de sub Măgură, fundaşul din Satu Mare a revenit la Sportul Şimleu, cu care a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane

Odată cu finalul sezonului, împrumutul lui Gabriel Caba la Sportul Şimleu a expirat, iar jucătorul a anunţat conducerea că este dispus să plece în altă parte. Fundaşul a primit dezlegare, dar după câteva săptămâni a revenit asupra deciziei şi s-a întors la Şimleu.

După ce şi-a rezolvat situaţia la echipa de care aparţinea, Gabriel Caba a putut semna un nou contract cu gruparea de sub Măgură şi a devenit jucătorul Şimleului pentru următorul doi ani.

“Noi l-am dorit să rămână de la început, fiindcă este un jucător care a făcut un sezon bun la Sportul Şimleu şi consider că ne va putea ajuta. Acum a devenit jucătorul Şimeului pentru următorii doi ani. Pentru noi era important să ne asigurăm că cei care au dat randament vor rămâne la echipă. Pe toţi cei pe care i-am dorit au rămas la Şimleu şi pentru sezonul următor”, ne -a declarat Ioan Gurzău.

În campionatul trecut, jucătorul sătmărean a strâns 1.426 de minute în tricoului Şimleului, reuşind două goluri şi două assisturi. Pentru sezonul următor şi aşteptările lui sunt mult mai mari.

“Revin la Şimleu cu gândul de a ajuta în continuare echipa,  de ce nu să putem spera chiar la o promovare în Liga a II-a. Am ales să continui deoarece m-am simţit şi mă simt foarte bine, la o echipă unde mi-a fost apreciată munca. Vreau să facem treabă bună şi să avem un parcurs cât mai bun în sezonul ce urmează”, a spus Gabriel Caba.

Gabriel Caba şi-a terminat junioratul la Sport Team Bucureşti şi a mai jucat pentru Olimpia Satu Mare, în Liga a IV-a.

You may also like

Leave a Comment